Fosta învăţătoare Viorica Hogaş, născută pe 9 februarie 1915, în comuna Udeşti, a fost sărbătorită sâmbătă la împlinirea vârstei de 104 ani. Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala Suceava, colonelul în rezervă Neculai Niga, a considerat că aniversarea Vioricăi Hogaş nu trebuie să treacă neobservată. Împreună cu primarul comunei Udeşti, Cristea Ostrovan, viceprimarul comunei Udeşti, Mihai Peniuc, şi o delegaţie a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Filiala Suceava, Neculai Niga a dorit să fie prezent la aniversarea fostei învăţătoare, care locuieşte acum la fiica ei, Adriana Popovici, în municipiul Suceava.

Veteranii suceveni i-au acordat Vioricăi Hogaş o Diplomă de excelenţă, o Medalie aniversară şi un frumos buchet de flori, în semn de preţuire. Din partea primăriei comunei Udești, Viorica Hogaş a primit Diploma „Vârsta de aur”, împreună cu urările de sănătate și „La mulți ani!”. Nu au lipsit tortul aniversar, pe care scria: „La mulți ani! - 104”, și nenumărate buchete de flori pe care sărbătorita le-a primit cu mare bucurie.

Viorica Hogaş a rămas văduvă de tânără, la vârsta de 25 de ani, şi nu s-a mai căsătorit niciodată. Soţul femeii, tot învăţător, a murit pe front, la Cotul Donului, în cel de-Al Doilea Război Mondial. Viorica Hogaş a rămas cu o fetiţă în vârstă de 2 ani, pe care a crescut-o singură.

Femeia are doi nepoţi şi trei strănepoţi. Şi la această vârstă, Viorica Hogaş are o memorie vie, îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru că i-a dat anii pe care-i are, este fericită pentru că are familia aproape, pentru că lumea nu a uitat-o şi primeşte în fiecare an de ziua ei flori, tort, distincţii.