Trenul Suceava – Putna a fost vandalizat în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cel mai probabil actul de vandalism s-a petrecut în timp ce trenul AM Desiro staţiona la Putna. Faptul că trenul a fost murdărit dintr-un capăt în altul cu un spray de culoare albastră a fost anunţat de pagina online linia515.wordpress.com.

„În această dimineaţă (17.03) am avut neplăcuta surpriză de a constata faptul că AM Desiro 2022, colantat cu Mănăstirea Putna şi Centenarul, primul care a circulat la redeschiderea liniei şi cu cel mai frumos estetic, a fost VANDALIZAT de nişte indivizi certaţi cu legea şi educaţia. Acesta a fost mâzgălit cu spray-uri de vopsea albastră, peste tot, inclusiv geamuri şi uşi. Nu au desenat nimic, ci doar au murdărit cu multă ură un vehicul feroviar din cele mai moderne din parcul CFR CĂLĂTORI. Şi-au bătut joc de autocolantul menit să promoveze traseul, de munca depoului Suceava Nord şi de călători. Aceşti HULIGANI, sau mai degrabă tineri needucaţi şi vagabonzi, au acţionat se pare în noaptea de 16 spre 17 martie, în staţia Putna, unde era garat automotorul”, se specifică pe pagina online linia515.wordpress.com.

Poliţia Transporturi Feroviare a fost sesizată despre eveniment şi a demarat cercetări pentru a afla cine sunt autorii actului de vandalism.

Din primele date reiese că au fost şapte tineri care au murdărit trenul. Aceştia au fugit în momentul în care personalul de pe tren, care pe timp de noapte doarme în Staţia Putna, i-a auzit şi a ieşit afară din clădire. La faţa locului au fost găsite cinci tuburi de spray, iar acum poliţiştii încearcă să dea de urma celor 7 tineri certaţi cu legea şi bunul-simţ.