Poliţiştii de la Transporturi Feroviare Suceava au reuşit să-i descopere pe teribiliştii care în noaptea de sâmbătă spre duminică au mâzgâlit trenul AM Desiro 2022. Este vorba de un grup de tineri din zona Bucureştiului, care şi-au făcut o îndeletnicire din a se plimba prin ţară şi a vandaliza nu doar trenuri, ci şi tramvaie sau alte mijloace de transport în comun.

Oamenii legii spun că, chiar dacă ştiu despre cine este vorba, nu pot face prea multe, şi asta pentru că fapta nu se încadrează la infracţiunea de distrugere, iar singura modalitate de a-i trage la răspundere este aceea de a-i prinde în flagrant.

O persoană care îi cunoaşte foarte bine pe aceşti indivizi a oferit şi date suplimentare despre autori şi modul în care acţionează.

„Acesta este al doilea automotor Desiro (<Săgeata Albastră>) al depoului Iași care a fost vandalizat de ei. Celălalt este automotorul cu numărul 2055, care, cel mai probabil, a fost vandalizat la București. Și el a făcut serviciu pe ruta Suceava - Putna. Din nefericire, automotoarele care aparțin de depoul București Călători o duc mult mai rău, aproape toate fiind mutilate de acești mici infractori. Ei se plimbă prin țară cu scopul de a mâzgăli trenuri, tramvaie, autobuze etc. Formează un <clan> numit <White Gypsies> (WGS) și au chiar și cont pe Instagram unde se laudă cu <arta> lor (https://www.instagram.com/whitegypsiescrew/). Sunt mai multe clanuri similare, dar aceștia sunt cei care au fost la Putna weekend-ul trecut și par a fi cei mai activi din țară, cel puțin la capitolul trenuri. Pe unele trenuri, cum ar fi automotorul 2055 menționat mai sus, se <semnează> pur și simplu cu <WGS>, dar pe altele, cum ar fi automotorul 2022, cel vandalizat la Putna, se semnează cu <porecla. fiecărui membru prezent la fața locului - dacă vă uitați la pozele publicate pe site-ul dumneavoastră, puteți observa că s-au semnat cu „AKO” și „TMOK”. Au mai fost și alții prezenți, dar nu au apucat să-și termine <opera de artă> pentru ca au fost văzuți, dar se poate vedea că au început-o”, este mesajul transmis de un „pasionat feroviar”, cititor al cotidianului „Monitorul de Suceava”.

Interesant este că după ce au fugit de la Putna, indivizii s-au oprit la Câmpulung Moldovenesc, unde au mâzgălit un vagon al unui tren care circulă pe o rută locală. Nici aici nu au fost prinşi, aşa încât nu este exclus ca în viitor să existe şi alte cazuri similare.

Trenul AM Desiro 2022, colantat cu mănăstirea Putna și centenarul, a fost mâzgălit cu spray-uri de vopsea albastră, dar autorii nu şi-au dus activitatea la final deoarece au fost surprinşi de personalul care deserveşte trenul şi care în noaptea respectivă erau cazaţi în Staţia CF Putna.

Pentru înlocuirea colantului mâzgălit se estimează costuri de circa 5.000 de euro.