Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat controale la societăţi comerciale cu activitateîn debitarea, transportul şi comercializarea materialului lemnos. Acţiunea a dus la depistarea unor nereguli importante în ceea ce priveşte activitatea acestor firme din zona de munte a judeţului şi sancţionarea acestora.

În urma unui control desfăşurat joi la sediul unei societăţi din comuna Suceviţa, echipa de control a constatat că societatea deţinea cantitatea de 38,54 metri cubi de cherestea răşinoase fără documente legale prevăzute de lege. Reprezentanţii societăţii au prezentat două avize secundare de provenienţă a materialului lemnos, pentru cantitatea totală de cherestea răşinoase, care nu reflectă realitatea transportului efectuat pentru cantitate în intervalul de timp menţionat pe aviz. De asemenea în urma controlului s-a constatat că societatea a expediat cantitatea de 11,34 metri cubi de lemn rotund fag cu două avize din care nu rezultă provenienţa legală. În aceste condiţii societatea a fost sancţionată contravenţional, aplicându-se 3 sancţiuni în valoare de 8.000 de lei, iar ca măsură complementară a fost dispusă confiscarea cantităţii de 38,59 metri cubi cherestea răşinoase, în valoare de 24.627 de lei, şi 11,34 metri cubi lemn de fag, în valoare de 2.074 de lei.

 

O altă firmă de exploatare a lemnului intrată în vizorul anchetatorilor, în urma depistării unui transport ilegal

Un control în trafic efectuat în comuna Pojorâta a dus la depistarea unui ansamblu de vehicule aparţinând unei societăţi comerciale din comuna Slatina, care transporta spre un depozit din Câmpulung Moldovenesc cantitatea de 39,63 metri cubi buştean de răşinoase. Echipa de control a făcut verificări în privinţa unui alt transport efectuat în cursul zilei de joi, în intervalul orar 09.40-10.30, de acelaşi ansamblu de vehicule, transportul fiind efectuat cu acelaşi aviz de însoţire. La volanul autoutilitarei a fost identificat un bărbat de 34 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, care a prezentat pentru control două avize de însoţire a materialului lemnos datate cu data de 21 martie, cu un volum de 24,50 metri cubi lemn de molid. Materialul lemnos a fost inventariat într-un spaţia din Sadova, aparţinând Direcţiei Silvice Suceava, fiind solicitat sprijinul specialiştilor Gărzii Forestiere Suceava. În urma inventarierii materialului lemnos s-a stabilit că ansamblul de vehicule menţionat a transportat cantitatea de 39,678 metri cubi lemn rotund de molid, în valoare de aproximativ 18.000 lei. Întreaga cantitate de lemn a fost confiscată, iar firma a fost sancţionată cu o amendă de 5.000 de lei.

Echipele de control urmează a efectua verificări de specialitate la depozitul firmei situat în Câmpulung Moldovenesc şi la exploatările de lemn aflate în zona comunei Pojorâta, pentru lămurirea legalităţii activităţilor desfăşurate de societatea comercială.