Poliţiştii au emis în cursul zilei de sâmbătă două ordine provizorii de protecţie pentru două femei agresate de soţi. Primul caz s-a înregistrat la orele prânzului, când o femeie din comuna Frătăuţii Noi s-a prezentat la Spitalul Municipal Rădăuţi pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Femeia a povestit că în seara zilei de 10 aprilie 2019, în jurul orei 22.00, în timp ce se afla în curtea casei împreună cu soţul ei în vârstă de 66 de ani, între cei doi a izbucnit un scandal, iar bărbatul a lovit-o. Audiat ulterior, bărbatul a recunoscut totul, iar poliţiştii au considerat că trebuie să impună un ordin de restricţie. În aceste condiţii, timp ce 5 zile, soţul agresiv nu are voie să se mai apropie de femeie şi nici să comunice cu ea. În plus, s-a ales şi cu dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „violenţă în familie”.

Cu aceeaşi interdicţie şi pentru aceeaşi faptă este cercetat un bărbat de 31 de ani, din Dumbrăveni. În timp ce se afla în locuinţă împreună cu soţia, între cei doi a intervenit o ceartă, iar bărbatul a lovit-o cu palma. Agresiunea a fost reclamată la Poliţie prin sistemul 112, iar oamenii legii au stabilit că în cauză există risc iminent şi se impune emiterea unui ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de 5 zile.

De la 28 decembrie 2018, poliţiştii care intervin la cazuri de violenţă domestică pot emite, după analizarea situaţiei pe baza unui formular de evaluare a riscului, un ordin de protecţie provizoriu, valabil 5 zile, astfel încât victima nu va mai fi nevoită să aştepte unul încuviinţat de judecător. 

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică, în scopul diminuării acestui risc.