Un bărbat care a plecat la plimbare cu un moped, deşi nu are permis de conducere, a ajuns la spital după ce a căzut pe partea carosabilă. Cercetările efectuate ulterior de către poliţişti au arătat că bărbatul era băut zdravăn şi nu avea permis de conducere.

Accidentul s-a petrecut luni după-amiază, pe un drum secundar din comuna Zvoriştea, în timp ce un bărbat de 41 de ani, din Suceava, s-a urcat pe un moped pentru a face o plimbare prin localitate. La un moment dat, ela pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a căzut pe partea carosabilă.În urma impactului, el a fost rănit, fiind transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. A fost diagnosticat cu plagă contuză mentonieră, contuzie umăr drept şi şold drept.

Întrucât acesta mirosea puternic a alcool, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul de 41 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto. Pe numele său a fost întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.