Ana Pardău, femeia în vârstă de 37 de ani, din Poiana Negri, care şi-a ucis trei prunci nou-născuţi în ultimii doi ani, a avut discernământ în momentul în care a comis faptele. Cel puţin aceasta este concluzia medicilor de la Secţia de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Judeţean Suceava, acolo unde femeia a fost internată şi evaluată şi ulterior eliberată.

Rămâne de văzut care va fi decizia procurorului criminalist care coordonează ancheta, care poate solicita arestarea preventivă sau poate dispune o altă măsură restrictivă.

Între timp, Ana Pardău s-a întors la domiciliul din Poiana Negri, iar vecinii care au aflat acest lucru sunt şocaţi şi nu cred că femeia ar trebui să se mai poată apropia de ceilalţi trei copii pe care îi are.

Mai trebuie spus că ceilalţi trei copii pe care femeia îi are cu soţul ei au fost daţi în grija unei mătuşi din partea tatălui, dar aceasta locuieşte în aceeaşi curte cu familia Pardău, astfel încât femeia este acum alături de copii fără nici o interdicţie.

Luna trecută, femeia în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a născut un copil pe care l-a băgat într-un sac menajer pe care l-a legat. Copilul a murit, iar necropsia a arătat că nou-născutul a respirat, deci era viabil, fiind ucis.

În urma audierilor femeia, ingineră la o multinaţională, le-a spus poliţiştilor că şi-ar mai fi îngropat în curte în ultimii doi ani încă doi copii. Ana Pardău a indicat şi locurile din propria gospodărie unde şi-a îngropat ceilalţi doi nou-născuţi, iar săpăturile efectuate au confirmat totul.

Femeia are trei copii în vârstă de 6, 8 şi 10 ani. Ea a spus că după cei trei copii nu şi-a mai dorit şi alţii, astfel că ar fi ajuns la aceste fapte oribile.  

„La data de 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava