Doi bătrâni din satul Capu Codrului, comuna Păltinoasa, au fost călcați de hoți, marți noapte. Așa cum s-a întâmplat și în alte rânduri, hoții intră în case sau anexe locuite de bătrâni, bazându-se pe faptul că aceștia sunt vulnerabili. Grav este că la astfel de furturi, cu proprietarii în case, riscul apariției unor violențe este ridicat, în cazul în care un bătrân dă peste hoț în casă.

Furturi cu același mod de operare au mai fost și acum câteva săptămâni la Capu Codrului.

După cum am relatat în Monitorul de Suceava, mai multe furturi au fost comise și în prima parte a anului 2019 în satul sucevean Capu Codrului, în comuna Păltinoasa, localnicii fiind exasperaţi de această problemă.

Polițiștii de la Postul comunal Păltinoasa au dosare penale în lucru privind mare parte din aceste furturi, cu patru autori identificați. Este vorba de tineri din comunitatea de romi din Capu Codrului, care însă sunt cercetați în libertate, având impusă măsura controlului judiciar.

Suspecți în cazurile recente de furt sunt minori din aceeași comunitate de romi.

În ultima perioadă, comunitatea de romi de la Capu Codrului a făcut numeroase probleme, pe lângă furturi având loc scandaluri, dar şi agresiuni, inclusiv asupra poliţiştilor. Cel mai de notorietate este cazul agresării șefului de post de la Păltinoasa, Vasile Grumăzescu. Chiar ieri, agresorii săi, tată și fiu, au fost condamnați definitiv la câte 5 ani și 4 luni de închisoare.