Schimbarea legislației privind interzicerea totală a telefonului mobil la volan va intra în vigoare pe 12 octombrie, iar pe lângă amenzile mari pentru utilizarea telefonul în orice formă modificările aduse la OUG 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, aduc o altă noutate care îi va afecta probabil pe cei mai mulți dintre șoferi. Legislația prevede clar că un șofer care utilizează telefonul în orice formă și mai încalcă încă o regulă de circulație va primi amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni, de la 4 la 5 puncte-amendă (de la 580 de lei la 725 de lei), plus măsura complementara a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

 

Cât de ușor poate rămâne un șofer fără permis

Asta înseamnă că un șofer care utilizează telefonul și nu poartă centură de siguranță, de exemplu, va primi amenda minimă de 580 de lei și va rămâne fără permis pentru 30 de zile. Vă puteți imagina cât de frecventă este această abatere și cum un polițist care acționează în municipiul Suceava, de exemplu, poate ridica și zeci de permise de conducere într-o zi.

Legea este destul de ambiguă și discutabilă, iar ridicarea permiselor de conducere pentru abateri de genul celor amintite mai sus va stârni multe nemulțumiri, acuze și foarte probabil contestații în masă la instanțele de judecată. Practic, va fi vorba în cele mai multe cazuri de cuvântul polițistului contra cuvântului șoferului.

 

Lunga listă de abateri care vă poate lăsa fără permis, concomitent cu utilizarea telefonului

Lista de abateri care, adăugate la folosirea telefonului, vă poate lăsa fără permis de conducere pentru 30 de zile este foarte lungă:

- depășirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

- circulația pe un sector de drum pe care accesul este interzis;

- nerespectarea obligației de a folosi luminile de întâlnire și pe timpul zilei ori a luminilor pentru circulația diurnă, pe autostrăzi, drumuri expres și pe drumuri naționale europene (E);

- depășirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

- nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

- nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare față de vehiculul care îl precedă, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

- pătrunderea într-o intersecție atunci când circulația în interiorul acesteia este blocată;

- neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare al autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului;

- nerespectarea regulilor privind depășirea;

- depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv

- circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire;

- depășirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv

- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune.

 

Amenda minimă pentru folosirea telefonului este de 870 de lei

Lăsând la o parte cazurile în care puteți rămâne și fără permis de conducere, cei care folosesc telefonul fără a mai comite și altă abatere vor încasa amenzi mari.

Spre deosebire de cadrul legal anterior, care viza exclusiv folosirea telefonului mobil, prin noile reglementări a fost interzisă ținerea în mână sau folosirea cu mâinile în orice mod atât a telefonului mobil, cât și a oricărui dispozitiv mobil prevăzut cu funcția de înregistrare ori redare text, foto sau video, de către conducător, în timpul conducerii vehiculului aflat în mișcare.

Acestă prevedere stufoasă urmărește și pedepsirea șoferilor care stau pe facebook în trafic ori filmează în timp ce conduc.

Sancțiunea este prevăzută cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, de la 6 la 8 puncte-amendă (în prezent de la 870 de lei la 1.160 de lei) și cu aplicarea sancțiunii complementare de 4 puncte de penalizare.