Procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava, au acţionat într-un caz de trafic de minori în care este vorba de exploatarea sexuală a două fete minore, una în vârstă de 15 ani şi una de 16 ani. Din datele structurilor de combatere a crimei organizate rezultă că cele două fete au fost recrutate şi convinse să facă sex pe bani, în locuinţe din oraşul Solca.

Vizaţi de anchetă sunt mai mulţi suspecţi, iar doi dintre ei au calitatea de inculpaţi şi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori. Fetele au fost ademenite cu câştiguri importante în bani, protecţie, iar pentru a prinde curaj li se dădea să bea, rezultă din cercetări. 

 

Le-au „probat”, după care le-au căutat clienţi

Marius Horia Todiruţ, în vârstă de 21 de ani, din Solca, unul dintre cei doi tineri arestaţi, este acuzat de exploatarea sexuală a două dintre fete. Totul ar fi început cu abordarea fetelor şi invitarea în locuinţa sa, unde, după consumarea de alcool, se întreţineau relaţii sexuale. Iniţial a fost vorba de un grup restrâns de doi-trei bărbaţi care au făcut sex cu ele, iar ulterior au fost chemaţi şi alţi bărbaţi, care au întreţinut relaţii sexuale cu minorele. Din declaraţiile victimelor şi alte mijloace de probă rezultă că acestea erau adesea îmbătate înainte de a face sex.

În sarcina lui Marius Horia Todiruţ s-a reţinut că, în perioada decembrie 2017-ianuarie 2018, a recrutat două victime minore, una de 15 ani şi una de 16 ani la data comiterii faptelor, pe care le-a transportat şi exploatat, determinându-le la practicarea prostituţiei.

Victimele provin din familii cu grad redus de ocrotire şi situaţie financiară precară. Din anchetă rezultă că tânărul le-a promis fetelor câştiguri materiale consistente, înţelegerea fiind ca el să încaseze banii de la clienţi, iar o parte din tariful perceput să ajungă la ele. Printre cei vizaţi de anchetă se numără şi cel care a pus la dispoziţie, pentru prostituţie, un apartament din Solca.

Al doilea inculpat, Samuel Cătălin Cucu, din Drăgoieşti, este acuzat că, în februarie 2018, a recrutat în scopul exploatării sexuale o fată în vârstă de 16 ani (cea exploatată şi de primul) pe care a determinat-o la practicarea prostituţiei în perioada ianuarie-martie 2018.

Această minoră de 16 ani a fost determinată să abandoneze cursurile şcolare, au mai stabilit procurorii. La un moment dat, mama uneia dintre fete a aflat ce se întâmplă, iar după ce s-a adresat organelor de anchetă a fost ameninţată cu acte de violenţă, asupra ei şi a celorlalţi 7 copii. Ameninţările ar fi fost proferate de un alt suspect din dosar.

 

Arestaţi de judecători pentru trafic de minori

Ieri, la propunerea formulată de procurorii de la DIICOT, Serviciul Teritorial Suceava, Tribunalul Suceava a emis mandate de arestare preventivă, pentru următoarele 30 de zile, faţă de Marius Horia Todiruţ şi Samuel Cătălin Cucu. Cei doi au mandate de arestare până pe 18 octombrie inclusiv, cu menţiunea că au dreptul de a înainta apel. Ei au fost arestaţi pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori.

Cei doi inculpaţi se bucură de prezumţia de nevinovăţie, până la o decizie definitivă a instanţelor de judecată.

Ancheta structurilor de combatere a crimei organizate continuă în acest caz, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi a tuturor persoanelor implicate. 

În atenţia procurorilor DIICOT sunt mai multe cazuri de acest gen,  de numeroase locaţii transformate în adevărate bordeluri, iar acolo unde sunt date că fetele sunt minore, gravitatea faptelor este mai mare.