Informaţiile deţinute de către poliţişti din cadrul Poliţiei Milişăuţi, conform cărora un bărbat din comuna Pârteştii de Jos este suspect de efectuarea unor transporturi de ţigări de contrabandă, i-au făcut pe poliţişti să organizeze pânde pentru reperarea acestuia.

Astfel, în cursul după-amiezii de joi, în jurul orei 17.30, un echipaj din cadrul Poliţiei Milişăuţi l-a depistat şi oprit pentru control pe bărbatul de 54 de ani, din Pârteştii de Jos, pe DN 2H în oraşul Milişăuţi, în apropiere de podul rutier peste râul Suceava. În urma controalelor amănunţite, sub capota motorului au fost găsite ascunse în diferite locaşuri mai multe pachete cu ţigări. Autoturismul Volkswagen Golf de culoare gri a fost condus la sediul Poliţiei Milişăuţi, iar în urma inventarierii a fost calculată cantitatea totală de 140 de pachete de ţigări fără timbru sau banderolă fiscală, de provenienţă Duty Free, în valoare totală de 2.100 de lei. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, urmând a fi predate la Camera de corpuri delicte. În acelaşi timp, autoturismul folosit pentru transport a fost reţinut ca material de probă, fiind confiscat şi indisponibilizat la sediul Poliţiei Rădăuţi.

Cercetările au fost preluate de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.