Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a inaugurat, de Ziua Națională a României, parcul din această comună, modernizat în totalitate cu fonduri europene. La eveniment au participat un număr foarte mare de locuitori din Adâncata, alături de care au ținut să fie prezenți președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, deputatul PNL Ioan Balan, primarul și viceprimarul Sucevei, Ion Lungu, respectiv Lucian Harșovschi. Trebuie spus că lucrările de modernizare a parcului din zona centrală a comunei Adâncata au fost realizate printr-un proiect european în valoare de aproape 320.000 de lei, promovat prin Grupul de Acțiune Locală „Codrii Bucovinei”. Proiectul a presupus, printre altele, refacerea aleilor din parc, amenajarea unui loc de joacă pentru copii, precum și plantarea de arbori ornamentali și montarea unor mese de șah.

Înainte de inaugurarea parcului, primarul Viorel Cucu, alături de invitați, a parcurs pe jos drumul de la primărie, fiind conduși de doi localnici îmbrăcați în costume populare, cu drapelul României în mâini.

Evenimentul a început cu intonarea Imnului Național al României și cu o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți din comună, după care primarul Viorel Cucu a declarat că modernizarea parcului este doar una dintre investițiile finalizate anul acesta. „Urmează ca în scurt timp să finalizăm și Școala cu clasele I-IV Adâncata. De asemenea, în satul Fetești am finalizat un pod și un drum de aproximativ 500 de metri, investiție de 11 miliarde de lei vechi. Sunt trei obiective finalizate, iar anul viitor vom finaliza alte obiective mari. Avem construcția unui dispensar nou, grădinița, dar și căminul cultural, o investiție pe bani europeni în valoare de 600.000 de euro. Vom finaliza și modernizarea a 4,5 kilometri de drum, tot pe bani europeni, în valoare de un milion de euro. Vreau să spun că proiectele vor continua și în anii următori”, a spus Viorel Cucu. El le-a mulțumit locuitorilor din Adâncata pentru încrederea avută în el, prin acordarea celui de-al doilea mandat, dar și pentru încrederea în echipa din care face parte, alături de Gheorghe Flutur, Ioan Balan, Ion Lungu și Lucian Harșovschi.

La rândul său, Gheorghe Flutur a ținut să-l felicite pe Viorel Cucu pentru tot ceea ce face pentru comuna pe care o conduce. „Ce frumos că primarul a ales de Ziua Națională să inaugureze acest obiectiv. Pentru că eroi sunt și cei care nu mai sunt printre noi, dar mai avem și eroi printre noi. Trebuie să recunosc aici că unul dintre eroii mei dragi este primarul Viorel Cucu, la modul sincer. Primarul Cucu este așa, un argint viu, și nu te lasă în pace, câteodată aproape că te enervezi. Dar mie îmi trece repede, pentru că se bate enorm de mult pentru comuna lui”, a spus Flutur. El a adăugat că își dorește și finalizarea lucrărilor la biserica veche „de pe deal” din Adâncata, astfel încât această comună să devină o zonă turistică mai importantă.

Mesaje de susținere față de primarul Viorel Cucu și proiectele acestuia au adresat și deputatul Ioan Balan, dar și primarul Sucevei, Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi.