Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că a început „Anul Macaralelor”, cu trimitere la proiectele de dezvoltare pe care le continuă sau le încep, în 2020, administrația județeană și instituțiile subordonate. Flutur a declarat că bugetul repartizat județului Suceava este de 652 de milioane de lei (136 de milioane de euro), mai mare cu 40% față de anul trecut, când a fost de 406 milioane de lei. Dacă pentru cheltuielile de funcționare suma este mai mică decât în anul 2019, suma propusă pentru dezvoltare a crescut, potrivit lui Flutur, de la 100 de milioane de lei, la 347 de milioane de lei, în 2020. Șeful administrației județene a subliniat și faptul că sumele necesare plății restanțelor și ratelor curente la componenta gaz a proiectului Utilități și mediu sunt alocate de la început în buget.

Printre proiectele mari, „cu macarale”, anunțate de Flutur se numără finalizarea terminalului de pasageri de la Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava, cele nouă șantiere de la spital – lucrările la extinderea blocului operator, finalizarea heliportului, a laboratorului de medicină nucleară, demararea lucrărilor de construire a institutului oncologic, supraînălțarea Corpului E pentru înființarea a două noi secții, de chirurgie toracică și de chirurgie plastică, finalizarea demersurilor pentru construirea spitalului pentru copii, începerea lucrărilor la blocul ANL pentru medici, finalizarea Centrului de Radioterapie și Diagnostic Precoce a Cancerului și finalizarea reabilitării sistemului de alimentare cu apă.

 

„Parteneriat real” cu toți primarii

În ceea ce privește modernizarea, reabilitarea și repararea drumurilor județene, proiectele vizează 230 de km de drum, la un cost de 63 de milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene, guvernamentale și din fonduri proprii.

Investițiile în cultură și educație vizează începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare a Muzeului de Istorie din Siret, în parteneriat cu primăria din acest oraș, lucrări la școala specială din Rădăuți și la o grădiniță din Fălticeni și începerea lucrărilor la viitorul Muzeu de Artă, cu finanțare din fonduri norvegiene. „Vor fi multe macarale anul acesta în județ”, a declarat Flutur, care a mai menţionat că "mă simt în arealul meu acolo unde proiectele prind contur, în zona macaralelor”.

Gestionarea deșeurilor, cu finalizarea platformelor de colectare și selectare de la Rădăuți și Fălticeni, se află de asemenea în atenția lui Gheorghe Flutur. Acesta a mai precizat că se va implica în continuare în monitorizarea proiectelor derulate de alte instituții: drumurile naționale, proiectele finanțate prin PNDL implementate de administrațiile locale, modernizarea Punctului de Trecere a Frontierei Siret, dotarea SMURD Suceava cu un elicopter de salvare pentru zona de munte, lucrările de îndiguiri, cele de extindere a rețelei de apă potabilă și canalizare, derulate de ACET, dezvoltarea turismului etc. Şeful administrației județene a mai declarat că își dorește „un parteneriat real” cu toți primarii din județ.