Un accident feroviar care s-ar fi putut transforma într-o dramă, în condiţiile în care în maşina lovită de garnitura de tren erau şi trei copii, a fost înregistrat ieri după-amiază la o trecere de nivel peste calea ferată, la ieşirea din municipiul Rădăuţi spre comuna Dorneşti.

În jurul orei 14.30, un autoturism marca Ford Focus care circula pe drumul judeţean 178B, dinspre comuna Satu Mare spre Rădăuţi, a fost surprins pe calea ferată, la km 5+00, de un automotor Desiro Săgeata Albastră - trenul 5625, garnitură care rula dinspre Dorneşti spre staţia CFR Rădăuţi. Chiar dacă autoturismul a fost avariat în proporţie de circa 35 la sută, pasagerii din acesta, doi adulţi şi trei minori, nu au fost răniţi.

Potrivit celor afirmate de şeful Staţiei CFR Rădăuţi, Ion Schipor, garnitura de tren Suceava-Putna a suferit avarii minore, acestea urmând a fi evaluate de specialişti, iar trenul a ajuns în staţia Rădăuţi cu o întârziere de 25 de minute. Poliţia continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a modului în care s-a produs evenimentul feroviar.

În primăvara anului trecut, unautomotor Malaxa care circula pe relaţia Suceava-Putna a lovit în acelaşi loc un autotren încărcat cu cherestea, patru călători din tren fiind atunci răniţi.