Un bărbat din Vicovu de Sus, care a călcat în picioare legislaţia rutieră şi şi-a dus inconştienţa la extrem, din păcate cu consecinţe tragice pentru un alt bărbat, a fost condamnat, miercuri, definitiv de Curtea de Apel Suceava. Magistrații acestei instanțe au redus pedeapsa de la 3 ani și 4 luni cât a stabilit Judecătoria Rădăuți, la 2 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție.

Romică Constantin Saghin, care se află în arest preventiv din luna septembrie a anului trecut, a mai fost obligat și la plata unor despăgubiri către persoanele care au fost vătămate sau urmașii bărbatului decedat.

El a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru infracţiunile de ucidere din culpă, conducere fără permis şi conducere sub influenţa alcoolului. Mai mult, acesta mai avea două dosare penale pentru conducere fără permis întocmite tot în 2019 de poliţişti.

Din cercetările poliţiei a rezultat că, pe 20 septembrie 2019, Romică-Constantin Saghin, în vârstă de 41 de ani, din Vicovu de Sus, aflat la volanul unui VW Golf, pe strada Ştefan cel Mare din localitate, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina părăsind partea carosabilă şi intrând într-o parcare, unde a lovit un autoturism Skoda şi apoi o autoutilitară. Impactul violent a fost cu autoutilitara.

Pompierii militari care au intervenit la faţa locului au constatat că pasagerul din dreapta din VW a rămas încarcerat. El a fost extras de pompierii militari, fiind în stare comatoasă, şi transportat ulterior la spital. Pasagerul rănit grav, în vârstă de 48 de ani, tot din Vicovu de Sus, a decedat ulterior. 

Şoferul în vârstă de 41 de ani nu avea probleme deosebite de sănătate şi a refuzat să fie transportat la spital.

Romică-Constantin Saghin a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde i-au fost recoltate două mostre de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul era deja o veche cunoştinţă a poliţiştilor din Vicovu de Sus, cu două dosare penale pentru conducere fără permis întocmite tot în anul 2019.
Având în vedere noianul de infracţiuni şi situaţia sa juridică, bărbatul a fost reţinut imediat în arest şi apoi arestat preventiv.

Judecătorii au menţinut arestul preventiv, iar lunile deja executate vor fi scăzute din condamnarea finală.