Un tânăr în vârstă de 18 ani, din satul Dealu, comuna Zvoriștea, este dat în urmărire generală de Poliția Română pentru că are de executat 2 ani de detenție, pentru furturi, tâlhărie și tentativă de tâlhărie.  

Gabriel Cristian Petrariu a ajuns să fie condamnat atât de tânăr în condițiile în care a comis furturi de când era minor, după care a avut și furturi cu violență, comise în municipiul Suceava asupra unor femei vârstnice.  

În octombrie 2015, minorul de atunci a tâlhărit o femeie de 72 de ani, din municipiul Suceava, căreia i-a sustras din mână un portofel în care avea 500 de lei. Câteva zile mai târziu, a urmat o bătrână de 80 de ani, care a fost atacată în fața scării de bloc. Octogenara avea în mână o sacoșă, pe care minorul a încercat să i-o smulgă, fără a reuși. După această a doua faptă cu violență, minorul a fost prins de polițiști, internat o perioadă și expertizat psihiatric, stabilindu-se că are discernământ.

Minorul devenit între timp major a fost condamnat pentru aceste fapte, cumulate cu resturi de pedeapsă, la 2 ani de detenție, însă a dispărut înainte ca sentința să rămână definitivă.

Poliția Română a declanșat procedurile de urmărire și i-a publicat fotografia pe site, căutând indicii referitoare la unde s-ar putea ascunde tânărul.

Acesta ar urma să execute pedeapsa într-un centru de detenție minori, având în vedere că a comis faptele pentru care este condamnat în perioada în care era minor.