Campania electorală nu a început încă, dar între liderii principalelor partide care vor intra în alegerile din toamnă confruntările politice sunt în toi.

Președintele Organizației Județene Suceava a PSD, senatorul Ioan Stan, îl acuză pe omologul său de la PNL Suceava, Gheorghe Flutur, că „a dat startul la minciuni”, „multe dintre ele fiind aceleași de acum patru ani”.

Printre promisiunile care nu ar fi fost onorate de Flutur, Stan enumeră finalizarea podului de peste Siret, de la Talpa, care ar trebui să lege județul Suceava de județul Botoșani, și administrarea județului din punct de vedere financiar-politic. Referitor la podul de la Talpa, Stan a declarat că potrivit lui Flutur, Consiliul Județean a alocat pentru studiile tehnice 100.000 de lei, „după ce în 2019 cu mâna lui a scos acest obiectiv de pe lista de investiții”. „Bineînțeles că nu se va întâmpla nimic concret în lunile următoare cu acest proiect, această alocare fiind una în scop pur electoral, fără nici o altă finalitatea decât manipularea cetățenilor”, crede președintele PSD Suceava.

De asemenea, Stan spune că Flutur minte când afirmă că PNL plătește datoriile guvernării PSD. „Până a prelua ei guvernarea, PSD a plătit toate ratele la programul Utilități și Mediu, plus datoriile la termoficare pentru orașele Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Rădăuți. Guvernarea PNL-istă a plătit o rată pentru programul anterior menționat și, în rest, a sistat plățile. Ca să nu mai pomenim de ajutorul disperat de care are nevoie primarul din Câmpulung Moldovenesc ca să ajungă la zi cu datoriile pentru termoficarea orașului”, a declarat Ioan Stan.

Totodată, senatorul Stan îi reproșează președintelui liberal al Consiliului Județean că gestionează Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) pe criterii politice și alocă fondurile în funcție de culoarea politică a primarilor.  „Noi nu am făcut ca ei, care prima oară plătesc lucrările acolo unde primarii în funcție sunt de la PNL, iar pe cei de la PSD îi ignoră cu bună știință sperând că prin asta îi vor face să piardă din electorat”, a afirmat Stan.

Acesta spune că tactica politică a PNL este „manipularea, minciuna, demagogia” și promisiunile neonorate. „Atunci când minți mult, e greu să vii c-o minciună nouă. Pentru că despre realizări, nici nu poate fi vorba sub administrația liberală”, a mai declarat Ioan Stan.