Voluntarii Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni (ATOS) continuă să ajute o familie greu încercată din Brăești – Botoșani, familia Alin-Vasile și Anamaria Pădurariu, care și-au pierdut toată agoniseala într-un incendiu. Gabriel este primul copil al familiei, iar peste puțin timp se va naște și al doilea copil. Tinerii din ATOS, coordonați de pr. Justinian Cojocar, de la Biserica „Sf. Dumitru” din municipiul Suceava, nu au putut să rămână indiferenți la drama acestei tinere familii și, după cum au promis în luna iunie, au revenit zilele acestea cu ajutoare.

„Ne-am ținut promisiunea și am ajuns din nou la familia greu încercată din satul Popeni, comuna Brăești. Ne-am bucurat să vedem că lucrările la casă au avansat, urmează acum să fie acoperită.Ne-am mobilizat noi, tinerii din ATOS, și am reușit cu ajutorul oamenilor de bine să ducem daruri multe. Dumnezeu a lucrat cu noi și-a ieșit o treabă bună.Am dus tot sistemul pentru izolat casa: polistiren, adeziv, plasă, culoare decorativă, tot.Un birou nou, computer, bibliotecă, hăinuțe, o motoretă pentru Gabriel.Alimente, mobilă: pat, dulap, masă cu 6 scaune, vitrină, mobilă de bucătărie, două frigidere, o combină frigorifică, covoare, veselă (lucrurile erau în bună stare, donații de la diferite familii, haine foarte bune de purtat pentru toate sezoanele pentru toți membrii familiei). Pentru copilul care se va naște: un cărucior cu landou, hăinuțe, pampers”, ne-a spus părintele Cojocar, care este conștient că fără Dumnezeu n-ar fi făcut mare lucru.

Voluntarii au văzut acest lucru la fiecare pas. „Doar ne gândeam că ar mai trebui să luăm câte ceva, și imediat suna telefonul și oamenii de bine săreau. Dragostea e o forță. M-am convins de asta de multe ori. Orice greutate ar exista, dacă există dragoste și implicare, totul se rezolvă. Am promis că vom merge cu tinerii la sfințirea casei, că îi vom lua lui Gabriel o bicicletă și vom vedea copilașul care se va naște în casă nouă. Ne propunem să nu fim indiferenți și să fim de folos societății în care trăim. Sperăm să treacă cât mai repede pandemia și să ne reluăm proiectele pe care le-am oprit în luna martie. Așteptăm și alți tineri alături de noi. Îl iubim pe Dumnezeu și suntem de treabă. Împreună putem face lucruri mărețe”, a completat pr. Justinian Cojocar.

Vă reamintim că în luna iunie, voluntarii ATOS s-au mobilizat exemplar și împreună cu oameni de bine au strâns 2.000 de lei cu care au cumpărat BCA pentru începerea construcției noii case pentru familia Pădurariu. De asemenea, sucevenii le-au dus oamenilor greu încercați și alimente în valoare de 1.000 de lei. Nu au lipsit din darurile adunate de voluntarii ATOS nici hăinuțe, jucării, caiete, culori, creioane pentru Gabriel, în vârstă de 7 ani. Atunci, voluntarii ATOS au promis că în luna iulie vor merge din nou la familia greu încercată din Botoșani și s-au ținut de cuvânt. Pentru mai multe informații puteți accesa https://www.facebook.com/atos.suceava/ și https://www.facebook.com/atos.suceava/videos/2679473568999007/.