Organizația Județeană Suceava a PSD își va lansa candidații pentru alegerile locale din acest an în cadru unui eveniment care va avea loc vineri, 14 august, de la ora 17:00, pe platoul Cetății de Scaun a Sucevei. Potrivit unui comunicat de presă, în cursul zilei de miercuri a avut loc o ședință online a Comitetului Executiv al PSD Suceava, în cadrul căreia s-a votat lista celor 45 de candidați pentru funcția de consilier județean. Social-democrații au anunțat că media de vârstă a candidaților este 44 de ani, pe listă regăsindu-se cadre didactice, juriști, economiști, ingineri, administratori de firme private.

„Venim în fața electoratului cu adevărați profesioniști, persoane care și-au demonstrat valoarea de-a lungul timpului și care au contribuit prin munca lor la dezvoltarea comunităților din care provin. Avem convingerea că județul Suceava are nevoie de profesionalism și eficiență în administrația publică”, a transmis PSD Suceava. Din partea acestui partid, pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava va candida fostul prefect Mirela Adomnicăi.