Activistul de mediu Daniel Bodnar, cel mai vizibil personaj implicat în ultima perioadă în sesizările privind neregulile din domeniul transporturilor supraîncărcate cu lemn de pe șoselele județului, a fost agresat, sâmbătă seară, la Marginea, zona de ieșire spre Sucevița, după ce a sesizat poliția că o autoutilitară încărcată cu lemn este supraîncărcată. Secția Rurală Marginea a fost sesizată în jurul orei 19.30, incidentul având loc în fața Atelierului de Împletituri Marginea.

Anterior, un echipaj de la Compartimentul Rutier Rădăuți, în urma sesizării la 112 privind transportul de lemn, a oprit mașina în trafic, șoferul fiind condus la Atelierul de Împletituri al Ocolului Silvic Marginea, pentru a se face inventarierea. Agresiunea s-a petrecut când polițiștii de la Rădăuți erau deja la fața locului.

Daniel Bodnar, alături de Iulian Ureche, se aflau în fața atelierului, unde intenționau să asiste la inventarierea materialului lemnos.

În timp ce erau la poartă, cei doi au fost abordați de mai mulți indivizi din Sucevița, patru fiind identificați de poliție, cel puțin în primă fază. La un moment dat, rezultă din cercetările poliției, doi dintre agresori l-au lovit pe activistul de mediu, după care au aruncat cu pietre în BMW-ul X6 al lui Daniel Bodnar, provocându-i distrugeri. De altfel, o parte din agresiune a fost înregistrată video cât se poate de clar de activist.

Activistul de mediu le-a spus polițiștilor că rămâne la fața locului, pentru a asista la control și a mai precizat că va depune ulterior plângere penală. El a mobilizat de pe pagina sa de facebook mai mulți susținători, care au venit la fața locului și au fost alături de el sâmbătă noapte, pentru a nu mai exista riscul de a fi agresat. Grupul a rămas la fața locului până în jurul orei 3.00 din noapte.

Deocamdată, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de „amenințare”, „lovire sau alte violențe”, și „distrugere”.

 

Amenzi de aproape 14.000 de lei aplicate de autorități

Cu privire le transportul de lemn, în urma cercetărilor s-a constatat că exista proveniență legală pentru cantitatea transportată. Totuși, s-au constatat mai multe nereguli. Inventarierea masei lemnoasă a arătat că numărul de bucăți de lemne din încărcătură nu corespunde cu cel din acte, fapt pentru care s-a aplicat o amendă de 5.000 de lei, la Legea 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.  

Inspectorii Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transporturilor Rutiere (ISCTR) Suceava au aplicat mai întâi o amendă de 2.800 de lei șoferului, pentru depășirea lungimii încărcăturii. Șoferul a refuzat ulterior controlul la cântar privind greutatea vehiculului greu, astfel că a mai încasat o amendă de 6.000 de lei.