Unul dintre cei mai tineri suceveni care s-au îmbolnăvit cu noul coronavirus este Gabriel-Mattias, care a fost confirmat cu Covid-19 când avea vârsta de doar 5 luni. Asta s-a întâmplat în plină criză epidemică, când toți medicii de la secția Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență (SJU) „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava erau infectați cu SARS-CoV-2, la fel ca o mare parte din personalul unității medicale. Mama lui Gabriel, Florentina, își amintește și acum cu groază de acele zile.

Florentina a fost internată cu Gabriel la secția Pediatrie a Spitalului de Urgență Suceava, în perioada 18-23 martie, apoi au fost externați deoarece s-a închis spitalul din cauza Covid. În seara de 23 martie a mers la Urgențe la Spitalul Municipal Rădăuți, deoarece copilul avea febră și se simțea rău și au fost transferați la SJU Suceava, transformat în spital Covid. Au fost testați amândoi și în data de 27 martie au venit rezultatele de la Iași: Florentina nu era infectată, dar Gabriel da. Copilul a fost confirmat pozitiv cu Covid-19, dar ca și cum asta nu ar fi fost de ajuns, avea și rujeolă.  Decizia medicilor suceveni a fost ca mama și copilul să fie transferați la Clinica de Boli Infecțioase din Iași, unde băiețelul a fost tratat pentru ambele boli. În ziua de 9 aprilie, când Gabriel a împlinit 6 luni, Florentina a primit al doilea rezultat consecutiv negativ la testarea Covid a fiului ei. Ea a fost de asemenea testată și la Iași, tot cu rezultat negativ, astfel încât ambii au putut fi externați.

În aceste cinci luni care au trecut de atunci, Gabriel nu a mai avut nici un fel de probleme de sănătate. Florentina a declarat, ieri, că s-a vindecat complet, fără urmări. „Gabriel a împlinit 11 luni și suntem sănătoși”, a spus ea. Copilul este vesel, se joacă și mănâncă normal. Doar mama lui nu va uita niciodată disperarea și spaima pe care le-a trăit în martie 2020, în spitalul din Suceava, cu copilul febril plângând permanent, cu doctori care îl puteau consulta doar prin intermediul telefonului deoarece erau la rândul lor bolnavi, cu spitalul plin de pacienți și asistente puține, în combinezoane, cu măști și viziere, care nu puteau ajunge la copil mai des de două, trei ori pe zi.