O informație deținută de polițiștii Postului de Poliție Dumbrăveni, conform căreia un tânăr conduce o mașină prin localitate fără a deține permis de conducere, i-a făcut pe polițiștii unei patrule din cadrul Poliției Orașului Salcea să oprească în trafic, marți, în jurul orei 17.00, un autoturism marca Volkswagen Passat, care se deplasa pe un drum comunal spre DN 29, în comuna Dumbrăveni.

La verificarea documentelor celui de la volan, s-a stabilit că este vorba de un adolescent de 17 ani, din localitate, pe scaunul din dreapta acestuia fiind identificat fratele acestuia Betuel C., de 21 de ani.

După verificarea bazelor de date ale Poliției Române s-a constatat faptul că cel de la volan nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Totodată, în baza de date a Poliţiei Române a fost verificat şi  fratele acestuia, Betuel C., ocazie cu care s-a constatat faptul că acesta deţine un permis de conducere valabil.

Verificările efectuate în continuare au stabilit faptul că autoturismul este proprietatea tatălui conducătorului auto, iar în jurul orei 17.00, cei doi frați fiind acasă au luat decizia să se deplaseze la o adresă din Dumbrăveni. Cu toate că știa faptul că fratele său mai mic nu deține permis de conducere, tânărul de 21 de ani l-a lăsat pe mezin să conducă mașina pe drumurile publice ale comunei.

Polițiștii au demarat cercetările față de adolescentul de 17 ani fără permis, pentru săvârșirea infracțiunii de„conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, iar faţă de fratele său de 21 de ani pentru comiterea infracţiunii de „încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere”.