”Afară avem temperaturi sub limita înghețului, iar oamenii din piețele închise au fost goniți în frig. Acesta este un atentat la sănătatea unor oameni care își câștigă existența din greu, a unor oameni care muncesc cinstit. Îi anunț pe cei care conduc Guvernul că la Suceava a venit iarna, iar dimineața avem temperaturi de minus 4 grade sau chiar mai mici”, a precizat Octavian Ilisoi, candidat din partea Pro România pentru un post de senator.

Acesta consideră că actualul Guvern are judecăți de măsură diferite când vine vorba de combaterea răspândirii îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2, măsuri care sunt greu de înțeles. Octavian Ilisoi a dat ca exemplu aglomerațiile din mai multe zone turistice, mai ales din această minivacanță prilejuită de Ziua Națională a României și sărbătoarea de Sf. Andrei.

”Adică acolo, în acele zone este posibil să se întâlnească zeci de persoane în interior, și mă refer la restaurante, iar piețele închise trebuie să le ținem închise. În restaurante se stă cel puțin o oră, în timp ce în piețe oamenii petrec mult mai puțin timp. Dacă se poate ca restaurantele să fie deschise, atunci să redeschidem și piețele. Să judecăm cu aceeași unitate în ambele cazuri. Și trebuie să ținem cont că un comerciant își petrece în frig între 8 și 10 ore, ceea ce înseamnă un timp foarte îndelungat. Iar zilele următoare e foarte posibil să avem temperaturi și mai mici. Domnilor guvernanți, fiți rezonabili și redeschideți piețele”, este apelul lansat de reprezentantul Pro România Suceava.