Caracatița de la Serviciul Permise și Înmatriculări Suceava este una de proporții mari, iar dezvăluirile din dosar arată dimensiunea reală a acestui fenomen care părea scăpat de sub control. Sumele vehiculate ca plătite pentru diverse servicii pe care le presta această instituție par de-a dreptul incredibile. Mai șocante sunt sumele de bani puse la saltea de unii dintre angajații de la Permise și Înmatriculări. Campion este fostul șef al serviciului, comisarul-șef Radu Obreja. La perchezițiile de la locuința acestuia s-au găsit circa 60.000 de euro și 60.000 de lei, plus 37 de ceasuri de firmă, la care se mai adaugă și bijuterii de aur. Interesant este că 50.000 de euro s-au găsit într-o borsetă aflată în portbagajul unui Audi A4 și care, chipurile, ar fi provenit de la un cunoscut din străinătate pentru o presupusă tranzacție.

Dar aceste sume sunt nimic față de o altă descoperire. La locuința lui Radu Popovici s-au găsit nu mai puțin de 500.000 de euro. Da, ați citit bine, jumătate de milion de euro. Banii îi aparțineau de fapt tot comisarului-șef Radu Obreja și erau ținuți la păstrare în casa prietenului. Cei doi au și fost arestați vineri seară în ambele dosare în care au fost puși sub acuzare.

Un alt caz, aproape la fel de șocant, este al lui Gheorghe Ionel Perijoc, agent de poliție care activa la Serviciul Permise și Înmatriculări. La perchezițiile de la domiciliu anchetatorii au ridicat 240.000 de euro, o sumă pe care un funcționar cinstit nu ar putea să o adune într-o viață de activitate. Lista este completată cu Cristian Blîndu, ofițer de poliție la același serviciu. La domiciliul acestuia s-au găsit 20.000 de euro, la care se mai adaugă încă 80.000 de euro descoperiți la locuința mamei lui Cristian Blîndu. Practic, numai aceste trei persoane, respectiv Radu Obreja, Gheorghe Ionel Perijoc și Cristian Blîndu, aveau împreună 900.000 de euro din totalul celor 1.225.000 de euro ridicați de anchetatori cu ocazia perchezițiilor de joi.

De departe, campionul absolut este comisarul-șef Radu Obreja, cu cei 560.000 de euro, 60.000 de lei, 37 de ceasuri de lux și bijuteriile din aur. Păstrând proporțiile, Radu Obreja poate fi numit ”El Chapo” de Suceava. Diferența constă în faptul că averea ultracunoscutului personaj mexican era cu mult mai mare și provenea din traficul cu droguri, în timp ce varianta suceveană a lui ”El Chapo” și-a procurat averea din șpăgi, practic tot din acțiuni ilicite.