Noi măsuri au fost luate în cadrul ședințelor extraordinare ale Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al Județului Suceava, care au avut loc la finalul săptămânii. Acestea au vizat diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în urma creșterii incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori.

Astfel, s-a stabilit încetarea aplicativității măsurilor stabilite anterior pentru localitățile Hănțești, Liteni, Arbore, Bălăceana, Stulpicani și Comăneşti. Totodată se dispun noi măsuri începând cu data de 27 noiembrie pentru comuna Mănăstirea Humorului și începând cu data de 29 noiembrie, ora 00.00, pentru comunele Baia, Ciocănești, Horodnic de Jos și Preutești, pentru o perioadă de 14 zile. De pe 29 noiembrie, aceleași măsuri s-au dispus pentru Cornu Luncii, Fundu Moldovei, Păltinoasa, Pârteștii de Jos, Sucevița și de pe 1 decembrie pentru Ilișești. Acestea sunt localități în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1.000 de locuitori.

Măsuri restrictive noi apar începând cu 29 noiembrie, ora 00.00, și pentru comuna Dorna Arini, pentru o perioadă de 14 zile, localitate unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1.000 locuitori.

Măsurile luate pentru aceste localități implică interzicerea organizării şi desfășurării activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole sau concerte, interzicerea activității cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare sau a băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, interzicerea activității restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, precum și a activității cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.