Un bărbat cu handicap locomotor care se deplasează în scaunul cu rotile este cercetat penal de procurorii criminaliști după ce și-a înjunghiat fratele. Agresiunea s-a petrecut sâmbătă seară, la locuința din Moara Carp a bărbatului care este cercetat acum pentru comiterea tentativei la infracţiunea de „violenţă în familie”, raportată la tentativă la infracțiunea de „omor”. Anchetatorii au stabilit că în jurul orei 20.30, Mihai Lahman a mers la locuința fratelui său, iar pe fondul consumului de alcool și al unor neînțelegeri s-a ajuns la agresiune. Ștefan Ovidiu Lahman s-a dovedit aprig la mânie, iar cu briceagul pe care îl avea și-a înjunghiat fratele de mai multe ori. Persoana rănită a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, unde medicii i-au acordat primul ajutor și au stabilit că necesită 22-25 de zile de îngrijiri medicale.