Un gest simbolic făcut acum doi ani, plantarea unui brad adus din Bucovina în curtea casei în care s-a născut și a trăit o perioadă marele om politic român Iuliu Maniu, la Bădăcin-Sălaj, s-a transformat într-o promisiune onorată privind sprijinirea financiară a obiectivului devenit între timp casă memorială.

Medicul veterinar dornean Petrea Dulgheru a mers din nou la Bădăcin, unde a revăzut bradul plantat acum doi ani, care s-a prins foarte bine, și a donat o sumă de bani pentru întreținerea casei memoriale. Asta în condițiile în care Casa Memorială Iuliu Maniu este unul din puținele obiective muzeale din țară care nu a primit nici o finanțare de la Statul Român, nici pentru deschidere și nici pentru întreținere:

 

Petrea Dulgheru – ”Cine ajunge la Bădăcin nu are cum pleca fără să rămână cu ceva... Eu mă încarc pentru un an de zile”

”În fiecare an merg la Bădăcin pentru a-l sprijini pe părintele Cristian Borz, cel care se zbate singur pentru ca această casă memorială să existe. Sunt onorat că sunt trecut în jurnalul donatorilor pentru casa lui Iuliu Maniu, la numărul 388. După sprijinul pentru deschiderea casei, acum, alături de omologul meu din Maramureș, doctorul Constantin Toloș, am dus o sumă de bani și pentru întreținere. Părintele greco-catolic se descurcă cum poate, ține casa memorială deschisă deși nu este nici măcar un angajat. În vară, voi planta tot în curtea casei și un nuc și un platan”, ne-a spus Petrea Dulgheru.

El a mai arătat că i-a adus un omagiu lui Maniu în ziua în care au căzut primii eroi ai Revoluției din 1989, de la Timișoara.

”Pentru mine, Iuliu Maniu este unul dintre marii eroi ai neamului. Cine ajunge la Bădăcin nu are cum pleca fără să rămână cu ceva, fără un sentiment înălțător. Eu unul mă încarc pentru un an de zile”, a mărturisit Petrea Dulgheru.

 

Casa Memorială „Iuliu Maniu”, un loc în care merită să ajungeți măcar o dată în viață

Casa Memorială „Iuliu Maniu” de la Bădăcin este un monument istoric memorial, importanța ei fiind dată de personalităţile care au locuit sau au trecut pe aici, evenimentele importante din istorie petrecute în acest loc, precum și valoarea de mărturie a trecutului nu foarte îndepărtat.

La conacul de la Bădăcin s-au luat decizii importante pentru națiunea română din Transilvania. Aici s-au întâlnit oamenii politici care au realizat Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Marele istoric Nicolae Iorga s-a bucurat de ospitalitatea lui Iuliu Maniu, în 1925. La începutul anilor '30, când Iuliu Maniu se retrage la Bădăcin, este vizitat aici de cei mai de seamă oameni politici ai vremii.

Casa de la Bădăcin a fost reabilitată și a devenit obiectiv muzeal cu bani provenți din donaţiile făcute de cei 550 de români care au dorit să ajute.  

Iuliu Maniu a fost unul din marii oameni politici ai țării.A fost arestat la 14 iulie 1947 de către autorităţile comuniste şi judecat pentru „înaltă trădare”. Prin sentinţa dată pe 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viaţă. A fost mai întâi închis în penitenciarul din Galaţi, iar în august 1951 a fost transferat împreună cu Ion Mihalache şi alţi naţional-ţărănişti la Sighet. Bătrân, în prag de 80 de ani, Iuliu Maniu a mai rezistat la Sighet un an și jumătate. A murit în februarie 1953 și a fost îngropat pe ascuns de comuniști, iar locul în care i se află osemintele nu este cunoscut până azi.
Cei care ajung la casa memorială mai pot afla, printre altele, că Iuliu Maniu a renunțat să se mai căsătorească pentru a-i crește pe cei patru copii ai surorii sale, rămasă văduvă, și că l-a luat sub aripa sa pe un tânăr din satul natal, Nicolae Ștefan Chișu, care îi aducea lapte de vacă în fiecare dimineață. Tânărul a devenit medic veterinar și a ajuns unul dintre marii cercetători ai țării.