Voluntarii de la Crucea Roșie Suceava au împărțit, în prag de sărbători, la fel ca în fiecare an, pachete cu alimente persoanelor nevoiașe din județ. Au primit astfel de pachete peste 100 de familii, ajutorul constând în alimente de bază (ulei, zahăr, făină, mălai, fasole, paste, conserve) și dulciuri.

„Greutatea unui pachet a fost de peste 15 kg, iar valoarea totală a alimentelor distribuite a depășit 10.000 lei.Crucea Roșie Suceava mulțumește tuturor celor care s-au implicat în acest an dificil - sponsori, voluntari, mass-media, parteneri. Sărbători liniștite, în pace și cu sănătate”, a transmis Corneliu Dediu, directorCrucea Roșie Suceava.