Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Gura Humorului, a ajuns în Penitenciarul Botoșani în urma unei condamnări definitive la o pedeapsă de 1 an și 4 luni de închisoare, pentru pornografie infantilă.

Condamnarea a fost stabilită de judecătorii constănțeni, în urma unei anchete a procurorilor de la DIICOT – Constanța, care s-au sesizat după ce părinții unor fete minore au depus reclamații.

Din cercetări a rezultat că, în august 2020, inculpatul a determinat mai multe persoane de sex feminin, minore, cu vârste cuprinse între 9 și 12 ani, să producă, folosind sisteme informatice (telefoane mobile), materiale pornografice în care se prezentau în ipostaze sexuale explicite, pe care acestea i le-au trimis prin intermediul unei aplicații, iar inculpatul le-a stocat pe telefonul mobil propriu.

Potrivit informațiilor colegilor de la Replica de Constanța, fetele erau din Constanța, iar părinții ar fi descoperit totul, videoclipurile, conversațiile, moment în care au depus plângere. Procurorii DIICOT au intrat pe fir, au declanșat cercetările, astfel ajungând la tânărul din Gura Humorului, care a fost arestat preventiv.

Tânărul condamnat s-a prezentat de bunăvoie la Poliția orașului Gura Humorului, luni seară, întorcându-se de la procesul care a avut loc la Constanța.

În baza mandatului, tânărul a fost dus de polițiști, sub escortă, în Penitenciarul Botoșani.