Viitorul nu este scris în piatră. Deținem abilitatea de a ne schimba povestea vieții, de a ne determina propriul destin. Odată ce am recunoscut că sistemul nostru de credințe ne-a determinat realitatea și apoi am identificat și neutralizat tiparele specifice de credințe care ne-au limitat, suntem pregătiți să croim propria manifestare a realității – propriul destin.

A crea o realitate, un destin este cea mai fin acordată artă de a ne alinia mintea, inima și gândurile cu puternica energie a lui Dumnezeu. Putem transpune în realitate ceva mic de care să avem nevoie sau ceva mare la care am visat. Putem manifesta un corp sănătos, un loc de parcare, o întâlnire sau banii de care avem nevoie pentru a ne plăti facturile sau pentru a merge în vacanța visată. Puterea intenției materializate în realitate poate să aducă locul de muncă potrivit sau persoana potrivită în viața noastră. Nu există limite pentru ce putem manifesta, crea.

De fapt, ne creăm deja propria realitate. Gândurile și credințele noastre stabilesc tiparul după care creăm, iar sentimentele noastre dau energie acelor gânduri și credințe, magnetizând esența lor din punct de vedere fizic. Pe măsură ce înțelegem cum funcționează aceste șabloane, devenim mai pricepuți în arta manifestării și începem să ne deschidem către un univers mai larg.

Fiecare este menit să fie o puternică forță de manifestare. Majoritatea din noi, totuși, folosesc doar o mică parte din strălucirea și puterea noastră. Cele două chei care descătușează acea putere sunt imaginația și intenția. Imaginația și intenția lucrează mână în mână pentru a ghida puternicele energii ale iubirii spre vindecare și manifestare. Când intenția și imaginația sunt unite, orice este posibil.

Imaginația se dezvoltă în emisfera dreaptă a creierului. Când eram copii ne închipuiam că eram Superman, un cowboy, o prințesă, un doctor sau o asistentă, o pasăre sau un avion. Visând și prefăcându-ne ne întăream „mușchii” imaginației și creativitatea de care aveam nevoie pe tot parcursul vieții. Deși imaginația este una din cele mai puternice unelte pe care le avem pentru a aduce manifestările noastre la viață, este de asemenea și cea mai neînțeleasă.

Imaginația este unul din acele cuvinte care au implicații conflictuale. Dicționarul spune că imaginația este puterea de vizualizare a minții și principiul creator al minții. În același timp, ne spune că imaginația este o născocire și o eroare de viziune. Putem spune că cineva „este victima propriei imaginații”, implicând faptul că gândurile ei nu corespund adevărului sau că altcineva „este o persoană cu o imaginație grozavă”, implicând că este o mare vizionară. Pe lângă aceasta, mulți dintre noi au fost pedepsiți pentru că ne-am folosit imaginația. Am fost învățați că având imaginație înseamnă să fim leneși și să visăm cu ochii deschiși sau că născocirea de lucruri era o pierdere de timp. Am început să vedem imaginația ca pe dușmanul nostru, când în realitate e prietenul nostru, pentru că putem crea doar ce ne putem imagina.

Vizualizarea este unealta cheie pentru a valorifica puterea imaginației noastre de a crea o nouă realitate. Dr. Charles Garfield vorbește despre puternicul efect al reprezentării prin imagini asupra performanțelor noastre psihice în cartea sa „Performanță de vârf”. Antrenorii au decis să-și demonstreze tehnicile lucrând cu însuși Garfield, care obișnuia să ridice greutăți, dar nu făcuse un antrenament serios de ani de zile. Ei l-au întrebat cât de mult credea că ar putea ridica și i-au cerut să încerce să ridice cu 9 kg mai mult, adică un total de 136 kg. Garfield de-abia s-a descurcat să ridice cele 136 kg. Instructorii l-au întrebat cât timp i-ar lua să ridice maximul ce obișnuia să-l ridice. Fiindcă halterofilii cresc capacitatea lor în pași mici, Garfield a estimat că i-ar lua aproximativ nouă până la 12 luni de exercițiu ca să ajungă înapoi la cele 165 kg. Apoi instructorii l-au anunțat că folosind tehnicile lor, va putea să facă aceasta într-o oră. Deși a crezut că aceasta era imposibil, Garfield a decis să încerce oricum experimentul.

Mai întâi, instructorii i-au cerut să se întindă și apoi au folosit vizualizarea ghidată pentru a-l ajuta să se relaxeze profund. Apoi l-au condus printr-o vizualizare a fiecărui detaliu și pas al ridicării greutății. I-au cerut să-și vizualizeze mâinile și greutatea. I-au cerut să-și imagineze cum i-ar fi respirația, cum s-ar simți mușchii în timp ce ar ridica cele 165 de kg și ce sunet ar face greutățile în timp ce le-ar mișca în sus și în jos. Garfield a reușit în mai puțin de o oră să ridice cele 165 de kg.

Același lucru este valabil și pentru vindecare: când ne imaginăm o persoană sau pe noi întregi, perfecți, deja vindecați, lucruri miraculoase se pot întâmpla.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com