Medicul Gabriela Eminovici, şefa secţiei Cardiologie a Spitalului Clinic de Urgenţă Sibiu, a murit, joi, din cauza unei forme grave de Covid-19. Dr. Eminovici era suceveancă și prietenii de aici și foștii colegi au primit ca un trăsnet vestea morții ei.

Psihologul Monica Buzdugan, cu care a fost prietenă din copilărie, ne-a spus despre doctorița Eminovici că „era un om bun, foarte responsabilă și un medic dedicat”. „Fiind un om atât de bun, nu avea cum să nu fie și un doctor bun. Învăța foarte bine, a intrat din prima la medicină, făcea totul cu pasiune și devotament. A fost un om extraordinar. Suntem toți bulversați de ceea ce s-a întâmplat”, a spus Monica Buzdugan.

Fotografiile din adolescență, din 1981, o arată pe Gabriela Eminovici veselă, alături de câțiva prieteni care tocmai intraseră la facultate. Gabi, cum îi spuneau prietenii, a fost elevă la Școala Gimnazială nr. 3 din Suceava, apoi la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, matematică-fizică, pe care l-a absolvit în 1984.  A studiat medicina la Universitatea de Medicină și Farmacie "Iuliu Hațieganu" Cluj-Napoca. Era căsătorită și avea doi copii.

Mulți dintre foștii colegi din școala generală și din liceu au postat mesaje de condoleanțe pe grupul „Suceava, leagănul sufletului nostru!”. Ei spun despre doctoriță că era „superinteligentă, un suflet nobil, altruistă” și au numai cuvinte de laudă la adresa ei.

Dr. Eminovici a fost inițial internată în spitalul în care lucra, apoi a fost transferată, în stare gravă, la spitalul din Oradea pentru terapie ECMO, un fel de plămân artificial care poate substitui activitatea plămânilor în cazurile extrem de grave de Covid. Din păcate, nici această terapie nu a ajutat-o și joi a murit, în urma unui edem pulmonar generat de Covid. ”Terapia ECMO nu a putut suplini faptul că ambii plămâni erau grav afectați de infecția cu SARS CoV-2”, a declarat managerul Spitalului CLinic Județean, Florin Neag, pentru publicația „Turnul Sfatului”, din Sibiu.

Acesta a menționat că dr. Eminovici nu era vaccinată împotriva Covid-19. Transferul la Oradea s-a realizat la solicitarea familiei, potrivit managerului.

Medicul primar Gabriela Eminovici avea doar 55 de ani și a fost șefa Secției de Cardiologie I din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu. Ea a fost diagnosticată cu Covid-19 și a fost internată în data de 20 aprilie. Nouă zile mai târziu s-a stins.