O femeie în vârstă de 34 de ani, din Dolhasca, a sunat la 112, în toiul nopții, cerând ajutor poliției și anunțând că s-a baricadat în podul casei tatălui său de frica soțului. Apelul de urgență la Poliția orașului Dolhasca a venit în noaptea de luni spre marți, în jurul orei 1.00.

Femeia a sesizat că în urma unui conflict cu soțul său, în vârstă de 48 de ani, a fugit de acasă și a mers la domiciliul tatălui său, unde a venit după ea și soțul. Femeia s-a închis în podul locuinței, de unde a mai coborât abia când au sosit polițiștii din echipajul de la Dolhasca.

Femeia a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu de către poliție și a depus plângere, declarând că se teme de soțul său.  

Polițiștii au emis ordinul prin care bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 10 de metri față de victimă sau să ia legătura în vreun fel cu aceasta.

Polițiștii au deschis dosar penal privind infracțiunea de „amenințare”.

Ordinul este valabil 5 zile, iar dacă dorește un ordin de protecție pe termen mai lung femeia trebuie să se adreseze instanței de judecată.