Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava a adoptat o hotărâre prin care au fost stabilite restricții suplimentare pentru locuitorii din Poieni Solca, în urma creșterii ratei de infectare cu noul coronavirus. Având în vedere că incidența în Poieni Solca a ajuns la 4,37 cazuri la mia de locuitori, CJSU Suceava a decis interzicerea circulației persoanelor din această comună în afara locuinței sau gospodăriei în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, între orele 20:00 și 05:00, cu următoarele excepții: deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi; deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente; deplasări în afara localităților ale persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane, și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei și deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori decesul unui membru de familie.

De asemenea, agenții economici din această comună care desfășoară activități de comerț sau prestări servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private își vor desfășura activitatea în zilele de vineri, sâmbătă și duminică doar între orele 5:00 și 18:00.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a mai adoptat o hotărâre prin care comunele Arbore, Bălcăuți, Gălănești și Șcheia vor intra în scenariul galben, începând cu data de 15 septembrie, de la ora 00:00, și până pe 28 septembrie, ora 24:00. Măsura a fost luată după ce rata de infectare cu noul coronavirus a crescut la 2,22 la mie în Arbore, 2,46 la mie în Bălcăuți, 2,53 în Gălănești și 2,29 în Șcheia.