Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au finalizat recent ancheta în cazul unui accident cu consecințe foarte grave petrecut pe E 85, la Drăgușeni. În luna martie a anului trecut, un autoturism Renault Clio a fost zdrobit de un autotren cu remorcă, care transporta un buldoexcavator. Șoferul autoturismului a murit, în timp ce doi pasageri au suferit leziuni grave, iar ancheta a stabilit fără dubiu că șoferul vehiculului greu a pătruns pe contrasens, în depășire, unde a lovit autoturismul în care se aflau victimele.

În accident a mai fost implicat un vehicul greu, al cărui șofer a ieșit de pe un drum secundar, în fața autotrenului cu buldoexcavator în spate. Acest al doilea vehicul greu nu a putut fi identificat. Dacă mai adăugăm și că șoferul de autotren care a pătruns pe contrasens în depășire, fără a se asigura, mai avea și volan pe dreapta, avem imaginea unui accident în care inconștiența ține prim-planul.

 

O depășire inconștientă și un șofer de autoturism care nu a mai avut ce face

Niculae Bodnar, în vârstă de 47 de ani, din Republica Moldova, cel care conducea autotrenul cu volan pe dreapta, a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Din cercetări a rezultat că bărbatul de 47 de ani conducea ansamblul de vehicule format din autoutilitara marca DAF, înmatriculată în Marea Britanie, având volanul pe partea dreaptă, care tracta remorca pe care se afla buldoexcavatorul și se deplasa pe direcția de la Drăgușeni spre Roman.

La un moment dat, pe sensul de deplasare al vehiculului greu condus de inculpat a pătruns de pe un drum secundar un camion (rămas neidentificat), al cărui șofer a început să ruleze pe E 85.

Cel din spate, care venea deja cu viteză, a intrat în depășire. Procurorii au subliniat că acesta nu avea vizibilitate, având volanul pe dreapta.

În timpul depășirii, acesta a observat autoturismul Renault Clio care venea din sens opus, a frânat, însă nu a mai putut opri. Autoturismul a fost izbit violent pe sensul său de mers și proiectat în afara drumului.

 

Cei doi răniți grav au avut viețile puse în pericol

Bărbatul de la volan, un ieșean în vârstă de 45 de ani, a decedat, în timp doi tineri de pe bancheta din spate au suferit leziuni care au necesitat 80-85 zile de îngrijiri medicale, respectiv 45 de zile de îngrijiri, la ambii medicii stabilind că viața le-a fost pusă în pericol.

În cazul decedatului, legiștii au stabilit că moartea a fost violentă şi a fost cauzată de leziunile meningo-cerebrale survenite în condițiile unui politraumatism prin accident rutier.

 

O depășire care trebuia evitată în aproape orice condiții, având în vedere că era vorba de un vehicul greu și cu volan pe dreapta

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni au arătat, în rechizitoriul de trimitere în judecată, că au fost încălcate de inculpat prevederile  art. 45 alin. 3 din OUG 195/2002, conform cărora conducătorul de vehicul care efectuează o manevră de depăşire prin care se trece de axa care separă cele două sensuri de circulaţie trebuie să se asigure că din sens opus nu se apropie un vehicul şi că dispune de spaţiu suficient să revină după efectuarea manevrei.

Această regulă ar trebui să fie cu atât mai ”sfântă” pentru un conducător de vehicul cu volan pe dreapta și, pe deasupra, și de mare tonaj. Din păcate, în acest caz se poate vorbi de oameni complet nevinovați, victime sigure în fața unui colos.

Șoferul autotrenului avea alcoolemie 0, la fel și cel decedat.

Procesul în care bărbatul în vârstă de 47 de ani va fi judecat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă a fost înregistrat recent pe rolul Judecătoriei Fălticeni.

În dosar sunt constituite șase părți civile.

Până la o sentință definitivă a instanțelor de judecată, inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție.