Campania „Susținem performanța”, ediția a IV-a, desfășurată, în perioada 27 septembrie - 1 octombrie 2021, de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Suceava, s-a încheiat cu premierea a 87 de copii și tineri cu rezultate deosebite la învățătură și nu numai.

Copiii provin din centrele rezidențiale din cadrul DGASPC Suceava, dar și din cadrul organizațiilor acreditate (Așezământul „Sfântul Ierarh Leontie” Rădăuți, Casa de tip familial „Preot Mihai Negrea” Vatra Dornei), din asistență maternală și din plasament simplu la familii cu sau fără grad de rudenie. Elevii au fost premiați pe secțiuni: învățământ, arte și sport și cazuri deosebite, cu sprijinul sponsorilor: Asociația „Licuricii Fericiți”, SC Bucovina Art Consult, Asociația Rădăuțiul Civic, Lust Expert, Fundația „Te Aud România”, HHC România, Asociația Culturală „Sfântul Dosoftei”, Asociația Seva, Asociația Multicare,George Boșca, Mihaela Bivol, Alexandra Stan, Maria Todereanu, Ovidiu Obreja, câteva persoane generoase din București, dar și persoane care au preferat să rămână anonime.

 

Proiect funcțional din anul 2018

Reprezentanții DGASPC Suceava au spus că vineri, 1 octombrie 2021, s-a încheiat a IV-a ediție a campaniei de premiere a copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, „finalul campaniei constituind un nou punct de plecare în acțiunile noastre, deoarece ne dorim ca prin acest proiect să asigurăm crearea unei relații de mentorat pe termen lung între copiii și tinerii noștri și sponsorii care au intrat în acest proiect cu deschidere și inima plină de iubire”.

Acest proiect a pornit în anul 2018, din dorința de a scoate în evidență performanțele copiilor și tinerilor din sistemul de protecție, care în ciuda tuturor obstacolelor și traumelor pe care le-au suportat din copilărie au reușit să obțină rezultate deosebite, cu sprijinul nemijlocit al personalului în grija căruia se află, precum și al cadrelor didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care îi sprijină în evoluția și parcursul lor școlar și le recunosc și  încurajează performanțele.

„Prima ediție a acestei campanii a avut loc în anul 2018, într-un cadru festiv,  evenimentul fiind intitulat <Visând la un viitor mai bun!> și având drept obiectiv recunoașterea rezultatelor deosebite ale copiilor și tinerilor din cadrul sistemului de protecție. Atunci au fost premiați 57 de copii și tineri din sistemul de protecție de stat și privat. În anul 2020, chiar dacă a fost an pandemic, am reușit să organizăm campania online, cu toate că nu a fost o premiere în cadrul unei festivități. În acest an am procedat la fel în ceea ce privește premierea, iar față de anii anteriori, grupul țintă este format din copiii care au absolvit clasa a V-a, până la bacalaureat, și tinerii care urmează studii postliceale la zi sau sunt studenți/masteranzi la o instituție universitară, în regim de zi”, a declarat Georgeta Nadia Crețuleac, directorul executiv al DGASPC Suceava.

Campania generației tinere cu rezultate excepționale s-a încheiat pe 1 octombrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, astfel că rezultatele copiilor sunt dedicate „generației seniorilor cu speranța unui viitor mai bun!”.

„Dragi părinți, bunici, mătuși, unchi și străbunici, educatori, asistenți maternali, tuturor celor care ne-au fost dascăli, mentori, exemple vii, călăuzitori, tuturor celor care sunt singuri și au nevoie de un cuvânt de mângâiere, vă dorim din partea copiilor și tinerilor din sistemul de protecție multă sănătate, oameni buni alături și <La mulți ani, binecuvântați!>”, transmit organizatorii.