Un accident cu consecințe extrem de grave, un adevărat carnagiu, s-a produs ieri după-amiază în municipiul Rădăuți, la intrarea pe șoseaua de centură, breteaua spre Dornești. Trei oameni au murit, iar un al patrulea se zbătea ieri între viață și moarte, după ce un Audi A6, cu volan pe dreapta, a fost scăpat de sub control aparent inexplicabil, pe o porțiune în linie dreaptă. Ce se știe cert e că mașina era condusă cu viteză excesivă, iar de aici au rezultat consecințele dramatice.   

Conform unor informații credibile, teribilul accident de la Rădăuți s-ar fi petrecut în timp ce autoturismul Audi A6 era probat pentru vânzare. În mașină erau doi localnici, unul din Rădăuți și unul din Dornești, și doi ucraineni, ultimii fiind cei care intenționau să cumpere mașina. Probabil că tocmai pentru că era vorba de o testare a mașinii, șoferul a călcat puternic pedala de accelerație, imediat ce a intrat pe șoseaua de centură, spre Dornești.

 

Scene de coșmar – doi proiectați în exterior, doi încarcerați. Toți în stare de inconștiență

Accidentul s-a produs în jurul orei 14.45, la intrarea pe șoseaua de centură dinspre Milișăuți, spre Dornești.

La volan era un tânăr în vârstă de 29 de ani, Bogdan Josan, din municipiul Rădăuți. La Rădăuți se știa că acesta vrea să vândă un Audi A6, cu volan pe dreapta.

Pe o porțiune de drum drept, din motive care urmează să fie stabilite în anchetă, mașina cu volan pe dreapta a părăsit partea carosabilă și a lovit violent șanțul din stânga. A urmat un adevărat dezastru. Mașina a ieșit în decor și s-a răsturnat în rigola de la marginea drumului.

Cei doi bărbaţi din față, fără centuri de siguranță, au fost proiectați în afara mașinii, în timp ce ocupanții banchetei din spate au fost găsiți încarcerați de echipajul de descarcerare al pompierilor militari. Ultimii doi au fost extrași din mașină de echipajul de descarcerare.

Patru ambulanțe au intervenit la fața locului. S-au încercat manevre de resuscitare la fața locului, dar trei dintre cei patru erau deja decedați.

Doar unul dintre pasagerii încarcerați a fost urcat într-o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, cu medic, și transportat la Spitalul Județean Suceava, fiind în viață. Rănitul avea multiple traumatisme, diagnosticul la internare fiind:  traumatism cranio-cerebral grav, fracturi costale, fracturi la toate membrele, sânge intraabdominal în cantitate mică. Acesta era aseară internat în ATI, instabil hemodinamic, cu prognostic rezervat.

 

 

Viteză și o manevră bruscă

Urmele de la fața locului indicau faptul că șoferul ar fi tras de volan brusc stânga, moment din care nu a mai putut stăpâni autoturismul. Scopul acestei manevre este o necunoscută, variantele putând fi multiple. S-a vehiculat varianta că șoferul ar fi evitat un biciclist, însă nu erau date certe în acest caz.

Viteza excesivă este din păcate o certitudine a acestui accident extrem de grav.  

În urma accidentului a rezultat decesul șoferului de 29 de ani, Bogdan Josan, precum și decesul unui bărbat de 39 de ani, din Dornești, Arcadie Florin Pleșca, pasager în față. A mai murit un bărbat de 32 de ani, ucrainean, care are și cetățenie română. Un alt cetățean ucrainean, în vârstă de 36 de ani, este cel transportat la spital, cu multiple leziuni.  

Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând a se preleva probe biologice de sânge de la șofer în cadrul necropsiei pentru stabilirea alcoolemiei. Sunt detalii care într-un astfel de accident cu consecințe dramatice contează puțin spre deloc.