Momente neplăcute pentru un bărbat din Bilca. Acesta se întorcea miercuri seară de la muncile câmpului împreună cu un prieten. În momentul în care căruța în care se aflau cei doi intra în curtea proprietarului, caii nu au oprit, iar bărbatul i-a înjurat. În apropiere se aflau alți trei bărbați, care s-au simțit direct vizați de înjurături și au reacționat imediat.

Mai exact, au intrat în curtea căruțașului și i-au aplicat mai multe lovituri. Soția celui agresat a sunat la 112 și a cerut intervenția unui echipaj de poliție. Oamenii legii i-au identificat pe agresori și au deschis un dosar penal.