Două eleve de la Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc au participat recent la Concursul național de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, eveniment organizat de Federația Română de Dans Sportiv și Royal Dance Club Satu Mare. Este vorba de elev caporal Delia Maria Velecico și elev Iustina Nicola Oblesniuc, două eleve care îmbină în mod armonios dansul cu viața de elev militar.

Reprezentanții Colegiului Național Militar „Ștefan cel Mare” au spus că povestea celor două dansatoare a început în urmă cu 9 ani, când au pășit timide și stinghere la prima oră de dans. Din copilărie au realizat că pot transmite emoțiile prin mișcare, iar acum le transmit și prin pașii de cadență făcuți în fiecare zi între zidurile cetății de la poalele Rarăului. 

Sâmbătă, 17 septembrie, a avut loc, la Satu Mare, Concursul național de dans sportiv „Cupa Sătmarului”, eveniment la care s-au prezentat și cele două eleve de la „Militar”.

Concursul, ajuns la cea de-a XI-a ediție, a reunit pasionați de dans sportiv din toată țara, printre care s-au numărat și elev caporal Delia Maria Velecico, din clasa a XI-a, și elev Iustina Nicola Oblesniuc, din clasa a IX-a. Ele au fost însoțite de profesor Anca Holuță, care, de-a lungul anilor, a ajuns să le fie nu doar antrenoare, ci și prietenă, confidentă și model de urmat.

 

Pasiune. Rezultate

Eleva Delia Maria Velecico spune că dansul reprezintă „magnifice mișcări într-un univers al muzicii, coordonându-se spre perfecțiune. Emoții dinamice trăite în acea conexiune dintre două suflete, două inimi și două trupuri. Dansul mi-a deschis ochii spre frumos și îmi demonstrează de fiecare dată că mi-am construit o personalitate amplă pe baza valorilor morale dobândite datorită lui. Împreună cu Iustina am crescut ca două surori, iubind pasiunea care ne-a demonstrat că, prin eleganță și ambiție, vom putea să ne atingem scopul de a câștiga. Ne-am sprijinit reciproc, am plâns împreună sau ne-am bucurat una de câștigul celeilalte”.

Munca depusă în toți acești ani le-a adus celor două eleve multe satisfacții, iar rezultatele nu au încetat să apară, spun reprezentanții Colegiului Militar.

La Concursul național „Cupa Sătmarului”, elev caporal Delia Maria Velecico a obținut locul IV, la categoria clasa E, 16-34 ani, secțiunea latino, iar elev Iustina Nicola Oblesniuc, locul V, la categoria clasa E, 16-34 ani, secțiunea standard. Recunoștința celor două eleve se îndreaptă spre cei care au contribuit la reușita lor: „Mulțumim doamnei profesoare Anca Holuță pentru nenumăratele ore de muncă, de dăruire și de implicare, fără de care aceste rezultate nu ar fi fost posibile.”