A greși e omenește, a persevera în greșeală nu este doar diabolic, cum spune proverbul , ci de-a dreptul cretin! Peste tot și din totdeauna s-a greșit cu efecte mai puțin grave sau stârnind hohote de râs și ajungând chiar până la urmări catastrofale! Oamenii obișnuiți afectează, prin greșeli, pe cei apropiați și propria persoană; cei cu funcții de decizie afectează, prin luatul pe arătură, un segment larg al populației, țara sau lumea în totalitate!

Asistăm la evoluții nebune care afectează planeta, la creșterea insecurității și chiar a riscului de război nuclear care înseamnă distrugerea iremediabilă a planetei! De unde a pornit, ce a alimentat această evoluție sinistră și apariția în prim plan a ‟vulturilor războiului”, este o întrebare absolut legitimă! Cine și cum au greșit cei care au provocat începutul apocalipsei? Răspunsul poate fi simplu: regimurile autocrate care au pierdut ‟lupta” pe plan economic, tehnologic, cultural și caută să-și protejeze propria ‟cetate asediată” atacând preventiv! În fapt, se apără pe ei și vor să se relegitimeze în fața propriilor popoare ca salvatori ai națiunii! Nu le pasă de costuri!

Au fost luate puterile democratice prin surprindere? Cam greu de crezut! Mai repede nu au anticipat amplitudinea nebuniei unui dictator sinistru! Reacția a fost bună prin consolidarea NATO, întărirea coeziunii UE și apariția la orizont a unei noi forme de ‟pax americana”! Dacă nu se distruge planeta!!!

Și totuși, unde s-a greșit și care ar fi fost alternativa? Cedarea de teritorii pentru pace este o tâmpenie care face să crească apetitul invadatorului ce vrea să exploateze slăbiciunea!

În această confruntare, un război ‟cald”, nu ‟rece”, România s-a situat pe o poziție corectă; aici nu a greșit! Și am fost și suntem apreciați de aliați! Mă întreb dacă ‟greșiții noștri” vor ști să profite de acest moment pe care îl compar cu cel al Revoluției (aproape!) prin gradul de apreciere în lumea liberă! Și mă refer la intrarea în zona Schengen sau eliminarea obligației vizelor impuse de ‟partenerul strategic” (Herr Klaus a obținut doar o șăpcuță pentru România). La fel de mult, sau și mai mult, mi-aș dori ca acest moment  să fie folosit pentru atragerea de investiții (inclusiv în industria de apărare!) din partea firmelor care își relochează fabricile din Rusia sau China! Aici și-ar demonstra priceperea și patriotismul ‟iubiții noștri conducători”; în cazul Brexit-ului au eșuat lamentabil deși au fost mii de firme care au plecat din UK!

Cele de mai sus trebuie puse în practică de liderii politici (cam toți, după actuala alianță aflată la guvernare!) pentru a ne dovedi că nu am greșit când i-am votat ! Dar, după cum elaborează normele legislative privind pensiile sau sprijinul pentru cei afectați de prețul energiei, mă tem că vor acționa ‟pas cu pas” până vom rata toate ocaziile! Și vom aștepta să votăm greșit în 2024!

Odată în plus vom recita sloganul din perioada comunistă: ‟Din greșeală n greșeală spre victoria finală”! Pentru că, domnilor (urmași ai liderilor comuniști, ziși tovarăși!), în politică și administrație, ‟pe lângă lipsuri sunt și neajunsuri”! Am citat, pe bune, un vajnic activist de prin anii ’60!

Revenind la Suceava, am remarcat că politicienii de vârf ai județului au primit o copie a unei icoane făcătoare de minuni! Cred că au mai multe! La câte ‟minuni” au făcut în județ!!!

Un senator propune o lege privind accesul animalelor de companie în mijloacele de transport în comun! Iar senatorii sunt părinții națiunii! Să ne mirăm că ne-au fugit copiii din țară având asemenea părinți?

Dan Strutinschi

P.S.  Am găsit o postare care m-a pus pe gânduri! Dacă sunt spitale de nebuni, de ce nu și de proști? Nu ar fi spațiu!