Cosmin Nedelcu, unul dintre cei mai apreciați stand-uperi români, cunoscut pe scenă ca „Micutzu”, este invitatul din această săptămână de la „Interviurile Monitorul”. Într-o discuție extrem de savuroasă, Micutzu a povestit despre primul spectacol pe care l-a susținut în Suceava, la care era „destul de timorat”, dar și despre începuturile lui în stand-up: În al cincilea an de stand-up mi-am zis că poate ar trebui să mă întorc la meseria de actorie de teatru”. Încercând să explicelimbajul licențios folosit de aproape toți cei care activează în stand-up, el ne-a spus că: „Umorul, întotdeauna, va fi o oglindire a realității. Înainte de a blama comedianții, ar trebui să ne uităm la noi înșine și să ne întrebăm de ce se vorbește vulgar pe scenă”.

Micutzu a vorbit și despre anumite comportamente din societate („Dacă știi să lingușești, nu contează că nu prea ai cunoștințe, o să ajungi într-un punct bun”) și ne-a explicat și de ce se întâmplă să ironizeze câteodată o persoană sau alta din public. Din interviul pe care îl puteți viziona integral pe site-ul „Monitorului de Suceava”, dar și pe canalul de YouTube al ziarului nostru, puteți afla ce nu a făcut Micutzu niciodată până acum și și-ar dori să facă, dar și spre ce s-ar îndrepta dacă, prin absurd, nu ar mai face stand-up sau actorie.