Trei persoane care aveau atribuții pe linie de mediu au fost reținute de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar. În total, au fost puse sub acuzare 17 din cele 18 persoane care au fost aduse miercuri la audieri, la sediul DNA Suceava. Ovidiu Rotaru și Liliana Popovici, ambii comisari în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani, precum și Florin Radeș, consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului Botoșani, au fost duși joi în fața unui judecător de drepturi și libertăți de la Tribunalul Suceava. Acesta a decis ca cei doi comisari ai Gărzii de Mediu Botoșani să fie plasați în arest la domiciliu, iar consilierul APM Botoșani să fie cercetat în libertate, sub control judiciar. Măsura nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava. Cei trei sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual, luare de mită, respectiv folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Procurorii DNA au mai dispus măsura controlului judiciar față de 14 persoane, între care și Silvia Lucia Ureche, Gabriel Stoica și Cristian Nicolae Ciobanu, toți trei comisari de mediu în cadrul Gărzii Naționale de Mediu, Comisariatul Județean Botoșani. Printre cei puși sub control judiciar se află și 11 persoane fizice, oameni de afaceri. Cu toții sunt acuzați de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, fals intelectual,
folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și dare de mită.
Șpăgi între 300 și 2.000 de lei pentru a închide ochii la nereguli
Faptele de care sunt acuzați cei 17 s-au petrecut în perioada aprilie-octombrie 2022, iar anchetatorii spun că aceștia și-ar fi îndeplinit în mod defectuos îndatoririle de serviciu, prin încălcarea dispozițiilor din legi primare. Aceste infracțiuni s-ar fi comis în contextul activităților de inspecție și control desfășurate în domeniul protecției mediului la diverși agenți economici și unități administrativ-teritoriale (comisari de mediu) ori în contextul activității de emitere/revizuire/acordare viza anuală, cât și de urmărire a îndeplinirii cerințelor legislației de mediu din actele de reglementare (consilier în cadrul Agenției pentru Protecția Mediului).
”Concret, aceștia ar fi omis să ateste în documentația de control întocmită, cu ocazia controalelor efectuate, toate faptele de încălcare a legislației de mediu ori ar fi atestat aspecte necorespunzătoare adevărului cu privire la neconformități/încălcări ale legislației de mediu identificate, pentru care nu ar fi aplicat sancțiunile legale. Cu titlu de exemplu precizăm că inculpații, funcționari publici, nu ar fi aplicat sancțiunile corespunzătoare în cazul unor incendii de vegetație despre care cunoșteau că ar fi fost provocate intenționat, în aceeași manieră procedând și în cazul unor depozitări nelegale de deșeuri din construcții și demolări. În același context, o parte dintre funcționarii cercetați în prezenta cauză ar fi permis accesul la informații ce nu sunt destinate publicității unor agenți economici pe care i-ar fi anunțat cu privire la sesizările/controalele care îi vizau ori alte controale tematice/inopinate care urmau să se desfășoare. Pentru “serviciile” de mai sus, inculpații ar fi pretins de la persoanele favorizate sume de bani cuprinse între 300-2.000 lei, precum și alte foloase necuvenite”, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.
Procurorii mai spun că sunt vizate și alte persoane, dar și că activitatea a avut parte de sprijin din partea Direcției Generale Anticorupție, inclusiv la cele 64 de percheziții de miercuri, între care 21 la instituții publice. De asemenea, procurorii au mai făcut precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Comentarii