Locuitorii mai multor zone din municipiul Suceava nu vor beneficia miercuri, 11 decembrie, de gaz metan, atât la aparatele de gătit, cât și la centralele de la care își produc apă caldă și căldură.

Asigurarea furnizării gazului metan este va fi sistată temporar miercuri, 11 decembrie, în intervalul orar 08:00-18.30, la consumatori de pe străzile: George Enescu, Dimitrie Cantemir, Narciselor, Vișinilor, Teodor Neculiță, Zamca, Miron Costin, Grigore Ureche, Ion Neculce, Octav Băncilă, Bogdan Vodă, Ștefan Octavian Iosif, Ion Panciu Păun, Nicolae Milescu, Dionisie Pară, Ilie Lascu, Mărășești, Leca Morariu și Oituz.

Cauza o reprezintă finalizarea unei investiții în valoare de 3,2 milioane de lei, de înlocuire a 3,5 km de conducte și a 184 de branșamente în lungime de 1,6 km în municipiul Suceava.

Pentru efectuarea lucrărilor de cuplare a noii conducte și a branșamentelor la sistemul de distribuție a gazelor naturale, compania este nevoită să sisteze furnizarea gazului.

Investiția face parte din programul derulat de companie pentru asigurarea siguranței și securității alimentării cu gaze naturale la consumatorii din municipiu.

Compania Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).

„Regretăm disconfortul creat și le mulțumim clienților pentru înțelegerea și sprijinul acordat pentru desfășurarea acestor lucrări care au ca scop final îmbunătățirea serviciului de distribuție a gazelor naturale pentru consumatori”, au transmis reprezentanții Delgaz Grid.