Finalizarea lucrărilor în valoare de 3 milioane de lei, de extindere a rețelei de alimentarea cu gaze naturale a Delgaz Grid din municipiul Fălticeni, județul Suceava, necesită întreruperea temporară a furnizării acestui serviciu, pe mai multe străzi.
Pentru cuplarea noilor instalații, alimentarea cu gaze naturale va fi întreruptă temporar miercuri, 11 decembrie, în intervalul orar 09:00-16.00, la consumatori de pe străzile: Topitoriei, Forestierului, Armatei, Gheorghe Doja, Șoldăneștilor, Soldat Nedelcu, Antilești și Sergent Rusu.
Lucrările din municipiul Fălticeni constau în extinderea rețelei pe o lungime de aproape 11 km și realizarea a 77 de branșamente pentru noi consumatori.
Compania Delgaz Grid solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuției gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugați să anunțe imediat dispeceratul de urgență la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele rețele de telefonie fixă și mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din rețeaua Telekom și cu tariful operatorului din toate celelalte rețele de telefonie).
Comentarii