În urmă cu puţin timpCentrul de orientare, asociere şi consiliere în cariera de cercetător COACH USV l-a invitat pe universitarul constănţean cu origini sucevene Cristian Opariuc-Dan să ţină o suită de prelegeri la activităţile derulate sub titlul „Săptămâna statisticii” (17-20 martie 2025). Domnia sa a avut amabilitatea de a răspunde la câteva întrebări pentru a face cunoscute publicului şi mai pregnant importanţa, specificul (dar şi neajunsurile) muncii de cercetare.

- Vă rugăm să ne prezentați esența activității Dumneavoastră în calitate de conferențiar dr. la Universitatea „Ovidius” din Constanța, puternic implicat în cercetarea din domeniul psihologiei și al statisticii. Care sunt cursurile propuse studenților de la nivelul Licență și Masterat? Câte lucrări de finalizare a studiilor conduceți? Aveți în universitatea constănțeană și studenți internaționali?

- La Universitatea „Ovidius” din Constanța sunt titular la Facultatea de Drept și Științe Administrative, nu la Psihologie. La Drept predau un curs de logică juridică studenților din anul I, iar la Administrație Publică, Asistență Managerială și Poliție Locală predau, evident, cursurile „Statistică și analiza datelor” și „Metode de cercetare în științele sociale și administrative”. De asemenea, țin și seminariile la „Metode” și „Psihologie organizațională”, mai am un curs de gestionarea conflictelor în organizații, iar la Masterat predau un curs practic de gestionarea informatizată a proiectelor, mai exact utilizarea Microsoft Project.

Numărul de lucrări de licență și de disertație nu aș ști să vi-l spun exact, oricum, circa 15-18 lucrări. În anii trecuți au fost mai multe, dar acum am mai redus numărul temelor deoarece nu cred că mă pot ocupa serios de mai multe.

Da, sunt studenți internaționali la universitatea noastră, însă mai mult la facultățile tehnice, la cele economice și la medicină. Domeniul dreptului și al științelor administrative nu se pretează prea bine la o astfel de abordare.

- Cum vă definiți traiectoria intelectuală de până acum, știind că ați făcut studiile liceale la prestigiosul Colegiu Național „Nicu Gane” din Fălticeni și studiile de psihologie la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași? Care au fost principalii Dvs. mentori? Cum vi-i amintiți? Cum v-au marcat? De ce ați ales domeniul acesta fascinant al Psihologiei?

- Pot afirma fără nicio îndoială că anii de liceu au fost cei mai frumoși ani din viața mea. Am avut parte de colegi și profesori minunați, de la care am învățat multe. Desigur, în acest moment nu pot spune că îmi amintesc prea multe din lecțiile disciplinelor predate de ei, însă am amintiri puternice privind lecțiile lor de viață.

Din păcate, mulți dintre ei nu mai sunt în viață. L-aș aminti pe profesorul de matematică Crezant Ghenghea, care, cu certitudine, mi-a orientat evoluția în domeniul statisticii și analizei de date. Mi-a plăcut matematica în liceu, însă mă pregăteam pentru medicină, așa că nu am făcut din această disciplină o prioritate. Profesorul Ghenghea a fost primul care mi-a spus că ar fi păcat să nu iau drumul ingineriei sau al științelor exacte deoarece acolo mi-aș putea dezvolta potențialul. Nu era chiar cea mai comodă persoană, mulți dintre colegii mei de liceu (inclusiv eu) au avut coșmaruri cu matematica, însă, probabil, a văzut ceva în mine la momentul respectiv. Evident că atunci i-am ignorat sfaturile, însă peste ani am realizat și importanța matematicii pentru mine, dar și faptul că a avut dreptate. Din acest motiv și în semn de recunoștință, la cuvântul introductiv al primei mele cărți de analiză de date am ținut să-i mulțumesc.

Rodica Ciobanu, profesoara de limba română, a fost un alt profesor foarte apropiat mie. Mai mult decât profesor, aș putea spune o prietenă, chiar dacă în anumite momente știa să fie extrem de incisivă și sarcastică. Datorită ei, la un moment dat, mă bătea gândul să urmez Literele. Mi-a fost îndrumător, consultant literar la poeziile pe care le scriam în acea vreme, prieten și sfătuitor de taină în problemele emoționale inerente adolescenței. În anul 1990, când eram în clasa a XII-a, a plecat în jurnalism și, din păcate, ne-a părăsit mult prea devreme, răpusă până la urmă de o boală incurabilă.

Nu aș vrea să abuzez de spațiul acestei întrebări, însă m-aș bucura să-mi permiteți să o menționez și pe profesoara de chimie, doamna Dorina Ungureanu, datorită căreia am început să dezvolt o pasiune pentru chimie (cred că și pentru profesoară). Am auzit că nici ea nu mai este printre noi, însă ne putem bucura de prezența profesorilor de filozofie pe vremea aceea Ioan Bența și Dan Dascălu, cu ei dezvoltând primele anchete sociologice, înainte de 1989, cu care am câștigat chiar și un premiu la un concurs.

Din clasa a XI-a de liceu am început să mă pregătesc pentru medicină, deoarece pe vremea aceea admiterea era foarte grea, iar rata de respingere, uriașă. Nu exista concursul de dosare, admiterea la medicină presupunând un număr de 3 examene, la anatomie, fizică și chimie. Apoi au fost evenimentele din 1989 și s-au reînființat facultățile de psihologie, însă nu eu, ci prietena mea de pe vremea aceea a fost foarte interesată de domeniu. Tot în acea perioadă au apărut și o serie de cărți mai esoterice, precum și o serie de cursuri organizate de unii „bio-energo-terapeuți” din spațiul încă sovietic, dar care puteau călători în România. Să nu o lungim prea mult, am fost fascinat de lucrurile acelea, de hipnoză, tratament bionenergetic și para-psihologie și am crezut că intră în sfera de studiu a psihologiei, așa că am lăsat baltă medicina și am decis să dau la psihologie. Ulterior am aflat că nu doar eu, ci și mulți alții au procedat la fel.

Admiterea din 1990 am susținut-o la București, la o concurență de vreo 25 pe loc, dând examen la anatomie și filozofie și am picat cu brio. Rodica Ciobanu mi-a dat vestea, însă atunci nu am fost prea afectat. Mi-a fost ciudă, deoarece dacă dădeam la Iași cu examen la anatomie și algebră aș fi intrat fără probleme. Am fost admis însă în 1991, la Iași, la o concurență de vreo 20 pe loc, cu examen din anatomie și psihologie.

Nu am învățat nici parapsihologie, nici să levitez și nici să fac vrăji, ba chiar m-am simțit jenat când profesorul Cornel Havârneanu m-a luat puțin în răspăr atunci când am insistat cu chestiuni din acestea. Dacă ar fi să mă refer la mentori, atunci da, cu certitudine Cornel Havârneanu a fost mentorul meu și cât am fost student, și în cei 5 ani cât am lucrat la universitatea ieșeană ca asistent de cercetare.

În facultate mă vedeam psihoterapeut, cu specializare în hipnoză clinică, fiind fascinat de demonstrațiile profesorului Ion Dafinoiu. De asemenea, am fost atras de dezvoltarea testelor psihologice, iar din anul al doilea am avut chiar cheie la laboratorul de psihodiagnostic, unde de multe ori mă prindea dimineața „jucându-mă” cu testele. La fel ca majoritatea studenților de atunci și de acum, uram statistica și mi se părea total inutilă pentru ceea ce voiam să fac. De altfel, cele mai mici note din facultate (8) le-am avut la statistică și la logică, discipline pe care le predau acum. Logica o făceam cu reputatul profesor Petru Ioan (Jean Pierre, cum îi spuneam noi), o somitate în domeniu, egalată doar de sadismul manifestat la examene.

- Cu siguranță, în calitate de universitar, aveți și colaboratori externi. Cine sunt aceștia și care este menirea lor în cadrul proiectelor Dvs.?

- În acest moment sunt cadru didactic asociat la două școli doctorale de psihologie și științe ale educației, una la București, cealaltă la Iași. La București predau modele de ecuații structurale, iar la ambele universități fac parte din comisii de îndrumare.

Am colaborat și colaborez destul de bine cu companii private, majoritatea proiectelor ținând de construcția unor instrumente de diagnostic, analize organizaționale, analize de piață sau diverse modelări statistice. Desigur, sunt implicat și în proiecte academice și educaționale, exemplificând doar prin: proiectul de testare standardizată BRIO; proiectul Supersona, destinat inteligențelor multiple, sau proiectul „Fizica altfel”, unde am fost cooptat ca expert în analiza de date. De asemenea, am avut colaborări cu companii din Statele Unite, spre exemplu proiectul MATRICS, cu UCLA, un proiect cu Olaplex, Inc. și au mai fost unele pe care nu mi le amintesc acum.

Actualmente încerc să dezvolt mai multe proiecte cu universități din China, având în vedere nivelul la care se află cercetarea acolo și potențialul fantastic de dezvoltare în urma unor astfel de parteneriate.

- Cum vă autodefiniţi ca practician în domeniul Psihologiei?

- Ca practician, am fost ofițer în cadrul Ministerului de Interne, în perioada 1997-2001, devenind ofițer specialist în psihologie. Atunci pot spune că am descoperit analiza de date, deoarece am început să dezvolt aplicații computerizate de testare psihologică, cunoscute, în timp, sub numele de Itemsoft CAT și Psihosoft CATS. Domeniul meu de expertiză ținea de psihologia militară și organizațională, iar dezvoltarea acestor instrumente a continuat și în perioada 2001-2005, cât am activat în cercetare, la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași. Din păcate erau prea avangardiste pentru vremea aceea, ulterior, la Cluj, la Cognitrom, fiind dezvoltate o serie de instrumente mai simple și mai prietenoase. Chiar îmi amintesc că făcusem un pariu cu profesorul Mircea Miclea privind impactul instrumentelor noastre. Chiar dacă cele dezvoltate la Iași aveau mult mai multe facilități și mai robuste, Mircea a câștigat pariul și mă bucur pentru el, acum Congnitrom fiind unul dintre cei mai importanți producători de metodologie computerizată. Pariul, totuși, m-a învățat o lecție foarte utilă, anume că atunci când dezvolți așa ceva pentru alții, este important să analizezi cum percep ei produsul, nu să rămâi ancorat în viziunea ta. Experiența mea efectivă de practician nu a fost prea lungă, ea încheindu-se în fapt în 2001, odată ce am intrat în cercetare. Desigur, asta nu înseamnă că nu am aplicat și nu am profesat în domeniul psihologiei, deoarece toate proiectele avute au presupus abilități și competențe specifice, însă în sens clasic, ca psiholog practician, în cabinet, am încheiat în 2001. Din acel moment drumul meu a fost acela al cercetării, programării computerelor și analiza de date.

- În calitatea Dvs. de cadru didactic universitar, ce tip de relație aveți cu discipolii? Ce apreciați mai mult la un student? Dar la un coleg?

- În Statele Unite există o vorbă: „nu contează dacă nu știi, contează să vrei să înveți să faci”. Nu știu dacă am discipoli, nu mă consider un „influencer” în analiza de date și nici vreun „guru”. În ritmul în care evoluează acest domeniu realizez că știu extrem de puțin și mi-ar trebui încă vreo 5-6 vieți să asimilez tot ce s-a creat până acum, asta dacă omenirea ar sta pe loc. Este puțin frustrant atunci când înțelegi asta și realizezi că niciodată nu vei putea ajunge la nivelul pe care ți l-ai dori, însă trebuie să ne obișnuim și să încercăm să facem cât putem, însă bine, cu simț de răspundere și într-un mod nediletant, dacă aș putea spune asta.

Asta aș aprecia cel mai mult la un student. „The hard way”, adică determinarea, efortul de a deveni profesionist, refuzul superficialității. În foarte multe cazuri soluția o reprezintă un „filmuleț” de pe YouTube sau un prompt pe ChatGPT. Sunt perfect de acord cu utilizarea acestor instrumente, însă nu „după ureche”, deoarece și eu aș putea redacta un articol privind mecanica cuantică apelând la ChatGPT, dar asta nu mă face un specialist în mecanică cuantică. Aceste instrumente ușurează enorm munca și găsesc rapid soluții, dar nu înlocuiesc competența umană și nici nu reprezintă un panaceu.

Aceleași lucruri le apreciez și la un coleg. Din nefericire, politica aceasta de tip „publish or perrish” duce de multe ori la ceea ce eu numesc „junk science”. În goana după factor de impact, număr de articole și puncte, cercetătorii uită că scopul cercetării științifice nu este acela de a acumula puncte, ci de a acumula cunoaștere. Cercetarea nu este pentru oricine și, cu certitudine, nu este pentru cei cărora le lipsește acea curiozitate explicativă, oricâte puncte ar acumula. Rezultatul nu poate fi decât un studiu banal, forțat, chiar dacă este ascuns în spatele unor analize sofisticate. Nu trebuie să uităm că analiza de date este un instrument, nu un scop în sine.

Mi-aș dori mult să ne întoarcem la cercetările din trecutul nu prea îndepărtat, atunci când cercetătorul era chiar interesat de ideea lui de cercetare și petrecea luni întregi rafinând-o, când colectarea datelor nu reprezenta o formalitate, ci o „religie”, deoarece nu ar fi admis niciodată să colecteze date oricum, oricând și la orice calitate și atunci când datele nu susțineau ipoteza sa – caz extrem de frecvent în practică – nu se „supăra pe date”, și reajusta modelul.

- Ați avut o contribuție cu totul specială la activitățile organizate de COACH USV în cadrul „Săptămânii statisticii”. La final, în data de 20 martie, ați prezentat alături de doi colegi suceveni (prof. univ. dr. Valentin Hapenciuc și asist. dr. Daniela-Mihaela Neamțu) informații referitoare la statistică, la activitatea „Cafeneaua Științei”, cu titlul: „Datele vorbesc. Statistica între adevăr și manipulare”. Mulțumindu-vă pentru înalta calitate a expunerii, pentru prezența carismatică, vă rugăm să ne prezentați opiniile Dvs. referitor la acest eveniment.

- În primul rând eu vă mulțumesc pentru invitație și pentru oportunitate și vă mărturisesc că am o uriașă problemă cu gestionarea volumului de informație – mai precis, întotdeauna îmi propun să transmit mai mult decât reușesc de fapt. Evenimentul la care am participat m-a impresionat în sens pozitiv. Am fost foarte plăcut surprins să aflu chiar de la domnul rector de planurile științifice și logistice de dezvoltare a Universității și țin mult să felicit întreaga echipă pentru locul în top pe care îl ocupă Universitatea. Sunt convins că în spate se află un efort uriaș și o determinare puternică a întregii echipe academice sucevene și, cu certitudine, performanțele pe care le veți avea vă vor urca și mai mult.

Revenind la evenimentul menționat, atmosfera a fost „fierbinte”. Și la figurat, dar și la propriu, deoarece ideile vehiculate au încins creierele și s-a generat căldură. Nu m-am așteptat la o prezență atât de mare și, mai ales, la prezența elevilor de liceu, însă ceea ce m-a impresionat cu adevărat a fost nu doar familiarizarea, ci și expertiza demonstrată de elevii de liceu în domenii destul de avansate pentru nivelul lor, cum ar fi cel al învățării automate. Cu certitudine, pepiniera de viitori studenți este foarte promițătoare, iar perspectiva academică, una luminoasă.

- Ce proiecte științifice aveți pentru perioada următoare? Cum reușiți să gestionați timpul, între viața profesională și cea personală? Aveți deja „în șantier” articole și cărți noi (cu toate că lista celor existente este deja foarte consistentă...)?

- Proiecte științifice am mai multe, însă nu prea mai dispun de energie, „acumulatorii” fiind un pic uzați. Nu resimt ca pe o corvoadă ceea ce fac din punct de vedere profesional, deoarece îmi place, prin urmare nu mă epuizează, mă relaxează. Totuși, așa cum am spus și anterior, sunt un pic necăjit că nu am să pot însuși ce mai apare în acest domeniu, deoarece lucrurile evoluează extrem de repede. Urmează să apară tomul II din seria de cărți destinate analizei de date, un volum de vreo 700 de pagini, fiind spre finalizare tomul III, la acestea adăugându-se mai multe articole. Îmi place să scriu articole, însă meritul este al întregii echipe cu care scriu, nu doar al meu. Eu sunt doar o piesă din acest angrenaj al publicisticii științifice, iar fără determinarea și seriozitatea colegilor mei nu aș putea face mare lucru.

- Din partea întregii echipe COACH USV, alese mulţumiri pentru timpul acordat şi pentru modelul intelectual şi uman pe care îl oferiţi prin aceste confesiuni sincere şi directe. Cercetarea reprezintă un teren fertil şi sperăm ca specialiştii din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava să continue colaborarea cu Dvs. Aşteptăm cu interes noile Dvs. cărţi pentru lansări în alma mater sucevensis şi în spaţiul bucovinean...

Prof. univ. dr. Elena-Brânduşa Steiciuc, Director COACH USV

Drd. Oana Grosu, Consilier Psihologie

Lector dr. Sergiu Raiu, Consilier Sociologie