Sindromul Stockholm fascinează și intrigă psihologii și publicul deopotrivă, reprezentând un fenomen psihologic complex și adesea contraintuitiv. În esență, acesta descrie situația în care ostaticii, aflându-se în captivitate și sub amenințarea directă a răpitorilor lor, dezvoltă sentimente pozitive față de aceștia. Această reacție nu se limitează la o simplă toleranță, ci poate evolua spre empatie profundă, simpatie și chiar o formă de loialitate față de cei care i-au privat de libertate și le-au pus viața în pericol.

Denumirea acestui sindrom a intrat în vocabularul psihologic în urma unui eveniment marcant petrecut în Stockholm, Suedia, în august 1973. Un jaf bancar la Kreditbanken a degenerat într-o criză de ostatici care a durat șase zile tensionate. Patru angajați ai băncii au fost ținuți captivi de doi infractori. După eliberarea lor, s-a constatat un fenomen surprinzător: ostaticii nu doar că au manifestat o reticență neobișnuită în a depune mărturie împotriva răpitorilor, dar au mers chiar mai departe, apărându-i public, strângând fonduri pentru a le asigura asistență juridică și vizitându-i în închisoare. Unul dintre ostatici a dezvoltat o legătură emoțională atât de puternică încât s-a logodit cu unul dintre foștii săi agresori, ilustrând intensitatea neobișnuită a acestei dinamici psihologice.

Mecanismul coping-ului este totalitatea eforturilor cognitive și comportamentale pe care o persoană le utilizează pentru a gestiona situațiile stresante, emoțiile dificile și problemele cu care se confruntă. Într-o situație de captivitate, unde ostaticii se confruntă cu o amenințare extremă și constantă la adresa vieții lor, dezvoltarea unor sentimente pozitive față de agresori ar putea reprezenta un mecanism de coping inconștient. Prin încercarea de a se alinia cu agresorii, ostaticii ar putea spera să crească șansele de a supraviețui. Internalizarea – procesul prin care o persoană asimilează și adoptă ca fiind propriile sale idei, credințe, valori, atitudini, comportamente sau reglementări care inițial provin din surse externe, cum ar fi părinți, societate, grupuri sociale, experiențe – perspectivei agresorului le-ar putea permite să anticipeze acțiunile acestuia, să evite comportamentele care ar putea declanșa violență și să creeze o aparență de cooperare care ar putea reduce riscul de a fi răniți.

În condiții de stres prelungit, izolare de lumea exterioară și o dependență totală de agresori pentru satisfacerea nevoilor de bază, ostaticii pot dezvolta o formă de identificare psihologică cu agresorii lor. Această identificare implică adoptarea, la nivel inconștient, a unor aspecte ale credințelor, valorilor sau comportamentelor agresorilor. Acest proces poate fi exacerbat de gesturi minore de bunătate sau de lipsă de ostilitate din partea agresorilor, care, în contextul amenințării constante, sunt percepute de ostatici ca fiind acte semnificative de umanitate și pot crea un sentiment de obligație sau recunoștință.

Ostaticii pot dezvolta sentimente pozitive față de agresori și ca o strategie de a se proteja împotriva potențialelor represalii. Exprimarea urii, a resentimentelor sau a oricărei forme de ostilitate ar putea fi percepută ca fiind extrem de riscantă și ar putea duce la o înrăutățire a situației lor. Prin adoptarea unei atitudini cooperante și chiar afectuoase, ostaticii ar putea spera să câștige încrederea agresorilor și să reducă riscul de a fi maltratați sau uciși.

Izolarea prelungită de lumea exterioară, de familie și de prieteni, combinată cu dependența totală de agresori pentru supraviețuire, creează un mediu în care perspectiva ostaticului devine inevitabil distorsionată. Agresorii devin singura realitate imediată, iar aprobarea și recunoașterea lor pot deveni extrem de importante pentru menținerea unui sentiment de siguranță și pentru bunăstarea psihologică a ostaticului.

Este esențial de subliniat faptul că Sindromul Stockholm nu se manifestă în mod automat în toate situațiile cu ostatici. Există o serie de factori care pot influența probabilitatea dezvoltării acestui sindrom, printre care se numără: durata captivității (captivități mai lungi par să crească riscul), nivelul de amenințare perceput de ostatic (un sentiment constant de pericol iminent poate contribui la formarea legăturii), caracteristicile de personalitate ale ostaticului (unii indivizi pot fi mai predispuși la mecanisme de coping de acest tip), și dinamica specifică a relației dintre ostatic și agresor (gesturi de bunătate, chiar minore, din partea agresorului pot juca un rol semnificativ).

Sindromul Stockholm rămâne un fenomen psihologic fascinant și complex, care ilustrează capacitatea remarcabilă a psihicului uman de a se adapta și de a supraviețui în fața unor traume extreme. Deși nu este o tulburare psihologică oficială, studiul acestui sindrom ne oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care oamenii pot dezvolta legături emoționale neașteptate în situații de captivitate și asupra mecanismelor de coping pe care le pot utiliza pentru a face față unor circumstanțe limită.

Psiholog Mihai Moisoiu

Tel. 0753937223

www.mihaimoisoiu.ro

E-mail: mmmoisoiu@gmail.com