Un apreciat profesor de Drept lasă moştenire un manuscris în care, povestindu-şi boala (un sindrom maniaco-depresiv), şi-a căutat identitatea pierdută.

Boala l-a transformat într-un „nimeni”, dar comentariul profund, nuanţat al fiicei îl recompune din măştile ordonate alfabetic. Două voci, două vieţi decalate, efortul de a ascunde suferinţa, de a atinge sau de a păstra normalitatea. O carte tulburătoare, pasionantă, impecabil scrisă, despre legături indestructibile de familie, despre graniţa incertă dintre literatură şi proiecţiile psihice.

„Chestiunea identităţii - scrie New York Times Book Review - bântuie naraţiunea concentrată a lui Aubry despre un avocat parizian suferind de tulburare bipolară. Cititorul se simte privilegiat să pătrundă în minţile zdruncinate ale personajelor, graţie frazelor realizate cu virtuozitate şi structurii ingenioase”.
Autoarea acestei cărţi, Gwenaelle Aubry, este scriitoare, traducătoare a lui Plotin, doctor în filosofie, cercetător la Centre National de la Recherche Scientifique.

A publicat şase romane, în prezent fiind autor Mercure de France.

„Personne” („Nimeni”) a apărut în 2009 şi a fost recompensată cu Premiul Femina. A figurat în selecţiile finale pentru premiul Academiei Franceze şi premiul Medicis.

Sursa: www.libris.ro