„Marşul lui Radetzky”, considerat capodopera lui Joseph Roth, construieşte o frescă socială complexă pe marginea dezintegrării Imperiului Austro-Ungar, prin intermediul cronicii familiei aristocrate Von Trotta, de-a lungul a trei generaţii.

Joseph Trotta, ţăran sloven, a devenit întâmplător erou naţional, salvându-i viaţa împăratului Franz Joseph pe front şi intrând astfel în rândurile aristocraţiei. Fiul său, Franz, a devenit înalt demnitar, iar nepotul, Carl Joseph, s-a simţit obligat de legenda familiei să se alăture cavaleriei. Toţi trei sunt oameni mărginiţi, neîndrăznind să-şi pună sub semnul întrebării datoria faţă de împărat nici măcar atunci când haosul cuprinde imperiul, astfel încât ultima generaţie nu reuşeşte să supravieţuiască prăbuşirii acestuia. „Marşul lui Radetzky” a fost urmat de „Cripta Habsburgilor” (1938), care continuă firul narativ până la anexarea Austriei de către Hitler.

Capodopera lui Joseph Roth descrie lumea înainte de şocul celui de-al Doilea Război Mondial şi colapsul unei societăţi amestecate, cu regulile ei rigide şi nelipsitele plăceri.

„Întreaga operă a lui Joseph Roth - remarcă Nadine Gordimer - este o tragedie umană distilată prin mijloacele ficţiunii moderne. Nici un alt scriitor contemporan, poate cu excepţia lui Thomas Mann, nu a ajuns atât de aproape de desăvârşire.”

Sursa: www.libris.ro