Lucian Pop este medic psihiatru, a lucrat cu ani în urma în Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, iar de 5 ani este în Suedia, actualmente medic psihiatru la Spitalul Regional Kalmar.

“Aici se încearcă să se mențină liniște în rândul populației, cât mai puțină panică. Parțial se reușește, comunicarea cu sistemul sanitar e bună, oamenii au un număr special, 1177, la care pot suna și obține informații. În rândul comunității medicale e bună organizarea, cel puțin la nivel de informații. Atitudinea autorităților oscilează între a urma modelul englezesc (cel în care se spune că stoparea epidemiei se obține prin imunizarea de grup) și măsurile tot mai restrictive (gen închiderea școlilor). Rezultatul e o stare de panică mai redusă, dar, având în vedere că oameni suntem, și aici se fac provizii de mâncare și hârtie igienică; nu mai există de cumpărat spirt sanitar, așa că lumea improvizează.

În general, se simte restrângerea activității pe tot mai multe planuri, nu mai e starea de relaxare de înainte, când deja în martie știai cum iți vei petrece vara, eventual făceai planuri și pentru vacanța de toamnă-iarnă.

Un lucru bun este ușurința cu care se pot efectua anumite acțiuni, gen plata facturilor sau comunicarea cu autoritățile, reînnoirea prin telefon sau internet a rețetelor medicale, toate astea ducând la micșorarea contactelor fizice, de mare importanță în prevenirea răspândirii virusului.”