Social-democraţii din oraşul Gura Humorului şi-au ales, sâmbătă, noua conducere a organizaţiei locale. Pentru funcţia de preşedinte au fost doi candidaţi, Stelian Simeria şi Ioan Bâlbâe. În urma votului exprimat, cu majoritate de voturi, funcţia de preşedinte al Organizaţiei PSD Gura Humorului a revenit lui Stelian Simeria. Alegerile de sâmbătă din cadrul Organizaţiei Orăşeneşti a PSD Gura Humorului au avut loc în prezenţa preşedintelui organizaţiei judeţene, senatorul Ioan Stan, precum şi a altor membri ai conducerii judeţene, deputaţii Eugen Bejinariu şi Emanuel Havrici, vicepreşedinţii Gavril Mîrza şi Oana Pintilei, precum şi a aproximativ 100 de membri ai organizaţiei, aceştia având de votat pentru funcţia de preşedinte, secretar executiv, precum şi pentru un Birou permanent format din cinci vicepreşedinţi şi şapte membri.

După votul pentru Biroul permanent, membrii PSD Gura Humorului i-au confirmat pentru un mandat de doi ani pe Bogdan Solonaru în funcţia de secretar executiv şi pe Ana Dosan, Emilian Cazacu, Constantin Țurcanu, Sorin Cârdei şi Gheorghe Bodnariuc în funcţiile de vicepreşedinţi ai organizaţiei. Din Biroul permanent vor face parte Senorica Sinocicu, Maria Duşa, Mariana Ungurean, Vasile Crăiuţ, Marius Irina, Mihai Fedorovici şi Liviu Grădinariu.

Prezent la alegerile de sâmbătă, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, şi-a exprimat încrederea că echipele nou alese la Gura Humorului, dar şi la Câmpulung Moldovenesc, vor colabora şi vor reuşi să dezvolte organizaţiile prin atragerea de noi membri atât vârstnici, cât şi tineri de valoare şi să aibă curajul să îşi propună obiective importante, cum ar fi câştigarea funcţiei de primar şi câştigarea viitoarelor competiţii electorale.