Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a participat, în cursul zilei de ieri, la şedinţa Comitetului Executiv al Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava, care a avut loc la Suceviţa. În prezenţa lui Liviu Dragnea, în cadrul şedinţei, social-democraţii suceveni şi-au anunţat susţinerea faţă de conducerea naţională a partidului. La discuţiile de ieri de la Suceviţa au mai fost prezenţi preşedintele Organizatiei Judeţene Olt, vicepremierul Paul Stănescu, preşedintele Organizatiei Judeţene Teleorman şi subsecretarul de stat în ministerul Dezvoltării, Adrian Gâdea, directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii, Manuela Pătrăşcoiu, aflată în judeţul Suceava pentru evaluarea unor lucrări ale acestei instituţii. La şedinţă au fost prezenţi primarii PSD, preşedinţii organizaţiilor locale, consilierii judeţeni, membrii Biroului permanent judeţean şi senatorii Ioan Stan şi Virginel Iordache, deputaţii Maricela Cobuz, Eugen Bejenariu, Emanuel Havrici şi Alexandru Rădulescu.

Potrivit unui comunicat de presă transmis după şedinţă, în cadrul discuţiilor, Liviu Dragnea a evaluat, în primul rând, activitatea Partidului Social Democrat şi a majorităţii parlamentare social-democrate din anul 2017, el apreciind că alegerile parlamentare au fost câştigate „pe baza unui program de guvernare viabil şi acest fapt obligă guvernarea social-democrată să implementeze în întregime acest program pentru a confirma aşteptările alegătorilor”. Liviu Dragnea a arătat că activitatea legislativă a majorităţii social-democrate s-a concretizat prin adoptarea unor legi importante aşteptate de societatea românească, cum ar fi legea salarizării unice, legile justiţiei şi legea prevenţiei, adăugând însă că este „imperios necesară” adoptarea în acest an a unor legi extrem de necesare pentru România, respectiv Legea achiziţiilor publice, Codul administrativ, Legea finanţelor publice, Legea educaţiei naţionale etc.

 

Liviu Dragnea consideră că PSD poate câştiga viitoarele alegeri dacă îşi îndeplineşte programul de guvernare

În acelaşi timp, Liviu Dragnea a evaluat şi gradul în care a fost îndeplinit programul de guvernare, arătând că s-a reuşit creşterea salariilor, a pensiilor, a burselor pentru studenţi, chiar dacă în acelaşi timp s-au luat măsuri de relaxare fiscală,  reducerea impozitelor, anularea unor taxe şi acest fapt se simte deja în buzunarul românilor. „Cu toate aceste măsuri, în pofida temerilor nejustificate şi răuvoitoare a unora, România a avut cea mai mare creştere economică din Europa şi s-a încadrat în deficitul bugetar estimat. În ceea ce priveşte Partidul Social Democrat, pe drept cuvânt acesta se menţine la o cotă mare de încredere în rândul alegătorilor, aşa cum demonstrează sondajele, iar anumite disfuncţionalităţi interne ce pot perturba activitatea partidului pot fi depăşite prin dialog, încredere şi unitate”, se arată în comunicatul de presă transmis de PSD Suceava.

Tot la Suceviţa, Liviu Dragnea a anunţat şi obiectivele pe care PSD le are pentru perioada următoare, şi anume câştigarea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale, el considerând că acestea pot fi îndeplinite uşor „prin menţinerea unităţii partidului şi a îndeplinirii programului de guvernare”.

PSD Suceava a mai transmis că la şedinţa la care a participat Liviu Dragnea au luat cuvântul mai mulţi primari, preşedinţi ai organizaţiilor locale şi consilieri judeţeni. „În unanimitate şi-au exprimat susţinerea faţă de conducerea naţională a PSD şi faţă de guvernarea social-democrată, făcând apel la unitate, echilibru şi înţelepciune, elemente esenţiale pentru realizarea programului de guvernare promis alegătorilor”, au transmis social-democraţii suceveni.

În comunicat se mai precizează că social-democraţii suceveni au apreciat importanţa pe care îl are pentru comunităţile locale Programul Naţional de Dezvoltare Locală, în acest sens fiind apreciată activitatea celor care l-au iniţiat şi coordonat ca miniştri ai Dezvoltării, respectiv Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, Paul Stănescu, dar şi şi Adrian Gâdea.

 

Liderul PSD Suceava, Ioan Stan, anunţă că anul acesta se va finaliza centura Sucevei şi încep procedurile pentru drumul expres Siret - Paşcani

În cadrul şedinţei de ieri de la Suceviţa, preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD Suceava a scos în evidenţă beneficiile pe care guvernarea social-democrată le-a adus direct judeţului Suceava. El a evidenţiat faptul că judeţul Suceava a primit cea mai mare sumă pentru proiectele destinate dezvoltării locale, inclusiv pentru modernizarea a opt drumuri judeţene. Ioan Stan a dat ca exemplu şi alocarea fondurilor pentru reabilitarea infrastructurii rutiere, pe DN 18 şi DN17 A, dar şi salvarea de la intrarea în incapacitate de plată a primăriilor din Brodina, Moldoviţa, Straja şi Ulma. Liderul PSD Suceava a spus că actuala guvernare a asigurat şi dotarea Spitalului Judeţean Suceava cu un computer tomograf de ultimă generaţie, a finanţat construcţia Spitalului Municipal Fălticeni, a găsit soluţii pentru menţinerea activităţilor de la Salina Cacica şi mina de uraniu de la Crucea, şi nu în ultimul rând a asigurat finanţarea în întregime a lucrărilor pentru pârtia de schi de la Câmpulung Moldovenesc.

„Și în acest an guvernarea social-democrată e preocupată de investiţiile în judeţul Suceava. Va fi finalizată şoseaua de centură a Sucevei, va fi finalizat Spitalul Municipal Fălticeni, vor fi demarate procedurile pentru începerea lucrărilor la şoseaua de centură a Rădăuţiului şi a drumului expres Siret – Paşcani. Vor fi demarate lucrări ce determină creşterea potenţialului turistic al judeţului precum modernizarea bazei Salvamont din Vatra Dornei, investiţie deja aprobată de Ministerul Turismului”, a declarat Ioan Stan.

La final, el a apreciat  că prezenţa într-un număr atât de mare, peste 200 de membri, la Comitetul executiv judeţean PSD, dar şi unitatea în opinie a acestora arată „forţa pe care PSD Suceava o are, iar prezenţa la Cex a preşedintelui partidului demonstrează recunoaşterea la nivel naţional a acestei forţe şi reprezintă o premiză a implicării mai consistente a guvernării social-democrate în dezvoltarea judeţului Suceava”.